Stresul, spor în Europa: Cât primesc românii, față de alte țări din UE

Cum funcționează sporul de stres în România

Reglementat în principal prin Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, sporul de stres se încadrează în categoria sporurilor pentru condiții de muncă periculoase, vătămătoare sau solicitante neuropsihic. El este inclus în plafonul cheltuielilor de personal ale instituțiilor publice. Aplicarea sa este detaliată și de documente ale Ministerului Sănătății. Acestea stabilesc criteriile de încadrare a locurilor de muncă în funcție de nivelul de risc.

Acest spor este întâlnit în mai multe sectoare bugetare, inclusiv în sistemul de sănătate și asistență socială, ordine publică și siguranță națională, administrație publică și alte domenii unde evaluările de risc indică solicitări psihice sau fizice ridicate. În funcție de domeniu și de condițiile specifice, procentul acordat poate varia semnificativ. Nivelul sporului este diferențiat în funcție de gradul de expunere la stres sau risc. În practică, acesta poate ajunge, în anumite sectoare, la aproximativ 15–25% din salariul de bază. Un exemplu concret este cel din educație, unde este prevăzut un spor de suprasolicitare neuropsihică de aproximativ 10% din salariul de bază. Principiul proporționalității este important. Sporul nu se acordă automat pentru întreg salariul, ci doar pentru perioada efectiv lucrată în condiții de stres sau risc.

Comparație cu alte sisteme europene

Spre deosebire de România, Germania nu are un „spor de stres” standardizat la nivel național. Compensarea pentru munca solicitantă psihic sau fizic se bazează pe negociere colectivă, reglementări sectoriale și obligații stricte de protecție a muncii. Accentul nu cade exclusiv pe compensarea financiară, ci și pe prevenirea efectelor stresului profesional. Compensarea pentru condiții dificile este fragmentată și depinde de sectorul de activitate, contractul colectiv aplicabil, nivelul de risc sau dificultate al muncii și acordurile dintre angajator și sindicate.

Franța nu are un „spor de stres” standardizat prin lege pentru toți angajații. Sistemul francez folosește un model complex, compensând prin prime, indemnizații sectoriale, contracte colective și mecanisme avansate de protecție a sănătății mentale. Abordarea franceză se concentrează pe riscurile psihosociale, inclusiv stresul cronic, suprasolicitarea și burnout-ul.

În Spania, nu există un „spor de stres” reglementat la nivel național în legislația generală a muncii. Sistemul spaniol oferă mecanisme de compensare, bazate pe contracte colective și reglementări privind condițiile de muncă. Cel mai apropiat echivalent este „Plus de Penosidad”, un supliment salarial acordat angajaților care lucrează în condiții solicitante. Acesta trebuie să fie prevăzut în convenția colectivă.

Austria, un alt exemplu

În Austria, similar cu Germania, nu există un „spor de stres” universal. Compensarea muncii solicitante este reglementată printr-un sistem complex, care combină sporurile de dificultate, contractele colective de muncă și măsuri de protecție a sănătății. Mecanismul de compensare se numește Erschwerniszulage, un spor acordat angajaților care desfășoară activități în condiții peste nivelul normal de dificultate.

Angajatorii din Austria sunt obligați să evalueze periodic riscurile profesionale, inclusiv stresul psihic și riscul de burnout. În cazul în care evaluarea indică un nivel ridicat de risc, compania trebuie să implementeze măsuri corective.

În concluzie, în România, valoarea sporului de stres, în anumite sectoare, poate ajunge la aproximativ 15–25% din salariul de bază, reflectând importanța recunoașterii și compensării efortului suplimentar și a riscurilor asumate de angajații din diverse domenii.