Astenia de primăvară sau apneea? Cum să deosebești oboseala sezonieră de o problemă serioasă de somn Oboseala accentuată și lipsa de energie resimțite odată cu venirea primăverii pot ascunde, uneori, afecțiuni serioase
Astenia de primăvară sau apneea? Cum să deosebești oboseala sezonieră de o problemă serioasă de somn
Oboseala accentuată și lipsa de energie resimțite odată cu venirea primăverii pot ascunde, uneori, afecțiuni serioase. Medicii atrag atenția că simptomele specifice asteniei sezoniere pot fi confundate cu cele ale apneei obstructive în somn, o tulburare care, netratată, poate pune în pericol viața. Avertismentul vine cu ocazia Zilei Mondiale a Somnului, marcată în fiecare an pe 13 martie.
Diferența dintre astenie și apnee
Dr. Maria-Elena Scridon, medic pneumolog la Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu, explică diferențele esențiale. „În astenia de primăvară, oboseala este moderată și se ameliorează odată cu adaptarea organismului. În apneea în somn, somnolența diurnă este marcată, pacientul poate adormi involuntar în timpul zilei, iar starea de epuizare persistă indiferent de numărul orelor dormite”. Astenia de primăvară este o reacție temporară a organismului la schimbările de lumină și temperatură. Apneea obstructivă în somn, însă, este o tulburare cronică severă, caracterizată prin opriri repetate ale respirației în timpul nopții.
Sforăitul puternic și constant, pauzele respiratorii observate de partener, trezirile frecvente cu senzație de sufocare, durerile de cap matinale și uscăciunea gurii la trezire sunt semnale de alarmă care ar trebui să trimită pacientul la medic. Primăvara poate agrava simptomele apneei de somn, mai ales în cazul persoanelor care suferă de alergii sezoniere. „Alergiile pot provoca congestie nazală, ceea ce îngreunează respirația pe timpul nopții și poate accentua sforăitul și episoadele de apnee”, spune dr. Scridon.
Cine este predispus la apnee
Riscul de apnee în somn este mai mare la persoanele supraponderale, la cele cu circumferință mare a gâtului, la bărbați, la persoanele de peste 40 de ani, dar și la fumători sau la cei care consumă alcool seara. Afecțiunea poate apărea însă și la persoane normoponderale sau la femei, mai ales după menopauză. Diagnosticul se stabilește prin studii de somn, realizate fie în laborator – polisomnografie -, fie prin teste de monitorizare respiratorie la domiciliu.
Netratată, apneea în somn poate avea consecințe serioase asupra sănătății. „Apneea de somn netratată crește riscul de hipertensiune arterială, aritmii, infarct miocardic sau stop cardio-respirator în timpul somnului. De asemenea, poate favoriza apariția sindromului metabolic și a diabetului zaharat și are consecințe neuro-psihiatrice precum somnolența excesivă, tulburările de memorie și concentrare sau anxietatea”, avertizează dr. Scridon. Tratamentul standard în formele moderate și severe este terapia cu presiune pozitivă continuă (CPAP), care menține căile respiratorii deschise în timpul somnului.
Săptămâna trecută, Societatea Română de Pneumologie a lansat o campanie de conștientizare cu privire la importanța unui diagnostic corect și a unui tratament adecvat pentru tulburările de somn, în contextul creșterii numărului de cazuri înregistrate în ultimii ani.
Sursa: G4Media