Modelul italian și umbra lui Burleanu: Un apel pentru demisie în România?

Jocurile de culise politice din fotbalul românesc sunt, invariabil, mai spectaculoase decât prestațiile echipei naționale. Ultimul episod, relatat de colegul Alin Buzărin, prezintă o radiografie a contrastului izbitor dintre modul în care se gestionează eșecul sportiv în Italia și, respectiv, în România, o lecție amară despre responsabilitate și viziune.

Responsabilitate politică versus impunitate locală

Plecarea lui Gabriele Gravina din fruntea Federației Italiene de Fotbal, în urma ratării calificării la Cupa Mondială, este o ilustrare a modului în care eșecul are consecințe, cel puțin într-un cadru instituțional. Demisia, solicitată de o coaliție de politicieni, inclusiv de premierul Giorgia Meloni, denotă o înțelegere profundă a impactului eșecului sportiv asupra spiritului național și a reputației țării. În contrast puternic, în România, absența unei reacții similare la ratările repetate ale calificărilor la turneele finale reflectă o profundă indiferență față de performanță, sau totodată, o înțelegere greșită a rolului sportului în societate. Mai mult, lipsa de responsabilitate este încurajată de o rețea de interese personale și politice, care asigură continuitatea impunității.

Această diferență nu este doar o chestiune de cultură sportivă, ci reflectă o structură politică și o mentalitate socială. În Italia, unde fotbalul este o parte integrantă a identității naționale, politicienii simt presiunea opiniei publice și acționează în consecință. În România, unde alte subiecte domină agenda publică, fotbalul este, paradoxal, un teren fertil pentru interese obscure și influențe politice. O analiză comparativă a bugetelor alocate sportului în ambele țări, corelată cu performanțele sportive, ar releva discrepanțe majore și ar confirma prioritățile diferite.

Jocul de glezne al influenței politice în fotbal

Criticii, adepți ai rigorilor FIFA și UEFA, ar putea acuza Italia de implicare politică în sport, un afront la principiile de autonomie. Dar realitatea este mai complexă. În timp ce implicarea politică poate fi dăunătoare, mai ales când favorizează interese personale, absența oricărei presiuni din partea politicului, așa cum se întâmplă în România, creează un vid de responsabilitate. Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal, pare să beneficieze de confortul unei lipse de sancțiuni, protejat de legăturile sale cu diverse figuri influente. Comparativ, Gravina a simțit presiunea și a fost obligat să se supună.

În România, politicul nu intervine decât atunci când consideră că are de profitat, rar pentru a îmbunătăți performanțele sportive. Acesta este cazul unor manevre obscure legate de alocarea fondurilor publice, sau al unor colaborări sub acoperire. Paradoxal, tocmai această reticență a politicienilor români de a se implica în fotbal – deși justificată de teama de a-și asuma responsabilitatea – a condus la perpetuarea unui climat de incompetență. Analizează un studiu al Transparency International, pentru a evalua un eventual nivel de corupție în funcțiile din cadrul FRF, comparând-o cu alte federații din Europa.

O oglindă a disfuncționalităților românești

În spatele poveștii demisiei lui Gravina se află un adevăr brutal: fotbalul românesc este o oglindă a disfuncționalităților societății românești. Lipsa de responsabilitate, jocurile de culise și obediența față de interese obscure sunt doar câteva dintre caracteristicile care se regăsesc atât pe teren, cât și în afara lui. Schimbarea nu va veni de la sine, ci va necesita o reformă profundă, care să implice nu doar fotbalul, ci și o schimbare a mentalității.

În timp ce Italia alege să acționeze, România continuă să amâne inevitabilul. Federația Română de Fotbal a confirmat, prin comunicat oficial, că echipa națională nu va participa la Cupa Mondială din 2026.

Sursa: Gazeta Sporturilor