Italia, în pragul ratării mondialei 2026: Calificare de coșmar pentru „Squadra Azzurra”?

Decăderea fotbalului italian: o lecție de istorie și management

Acum douăzeci de ani, Italia se încorona campioană mondială cu o echipă legendară, considerată de mulți cea mai bună din istoria fotbalului italian. De la Buffon și Cannavaro în defensivă, până la Del Piero și Totti în atac, selecționerul Marcello Lippi avea la dispoziție un adevărat arsenal de talent. Totuși, succesul de atunci este un produs al unei epoci de aur, un model de dezvoltare care astăzi nu mai există în fotbalul italian.

De la „Micul Mondial” la era Bosman

La baza succesului din 2006 stăteau fundamentele puse cu un deceniu înainte. Echipa națională de tineret, antrenată de Cesare Maldini, domina Europa, câștigând trei Campionate Europene consecutive, între 1992 și 1996. Dezvoltarea acestei generații excepționale (care îi includea pe Buffon, Cannavaro, Totti și Del Piero) a fost facilitată și de o regulă în Serie A: cluburile aveau voie să folosească maximum trei jucători non-europeni pe teren.

Această regulă a permis tinerilor fotbaliști italieni să acumuleze experiență la nivel înalt încă de la o vârstă fragedă, jucând în campionate puternice precum Serie A. Dar totul s-a schimbat în 1995, odată cu decizia Bosman. Sentința, menită să îmbunătățească drepturile jucătorilor europeni, a revoluționat peisajul fotbalistic continental. Italia, la fel ca alte națiuni europene, a fost forțată să relaxeze restricțiile privind numărul de jucători străini, ceea ce a dus la un aflux masiv de fotbaliști din afara Italiei în Serie A.

Criza financiară și lipsa investițiilor

„În timp, cluburile din Serie A s-au bazat mai mult pe talentul străin decât pe cel local”, a declarat Gates. „Ai crede că, din cauza lipsei de bani în Serie A, cluburile s-ar baza mai mult pe talentul local – dar nu a fost cazul. Dacă e ceva, se bazează mai mult pe tineri talentați străini decât pe italieni.”

Fotbalul italian se confruntă cu probleme financiare majore. Niciun club italian nu se regăsește în top 10 în clasamentul Deloitte al cluburilor cu cele mai mari venituri din lume. Pe fondul veniturilor stagnante din drepturile TV și a investițiilor reduse, cluburile italiene nu au reușit să își modernizeze stadioanele, afectând operațiunile comerciale și sporind diferența față de competiții precum Premier League.

Del Piero concluzionează: „Este rezultatul a ceea ce s-a întâmplat în Italia în ultimii ani. Nivelul de investiții este scăzut. Alte piețe au devenit mult, mult mai mari decât noi. Problemele? Stadioanele. Știm că trebuie să performăm mai bine în afara terenului [pentru a ne îmbunătăți] asta. Sistemele de tineret, de asemenea.”

O statistică elocventă: doar opt goluri din cele 487 marcate în faza grupelor Ligii Campionilor din acest sezon au fost înscrise de fotbaliști italieni.

Sursa: BBC