49 de ani de la cutremurul din ’77: România, între amintire și realitate Pe 4 martie 1977, România a fost zguduită de un seism devastator, cu o magnitudine de 7,2 grade pe scara Richter

49 de ani de la cutremurul din ’77: România, între amintire și realitate

Pe 4 martie 1977, România a fost zguduită de un seism devastator, cu o magnitudine de 7,2 grade pe scara Richter. Cutremurul a provocat pierderi de vieți omenești, distrugeri masive și a lăsat în urmă o traumă colectivă care persistă și astăzi. Aproape cinci decenii mai târziu, țara încă se confruntă cu consecințele acestei tragedii, iar lecțiile învățate sunt puse la încercare.

Pregătirea pentru un nou cutremur: între realitate și speranțe

Conform inginerului constructor Matei Sumbasacu, riscul seismic este determinat de două componente principale: hazardul și vulnerabilitatea. „Hazardul vine din partea naturii și nu putem să schimbăm date ori să lucrăm în acest sens, iar vulnerabilitatea constă în ce măsură suntem pregătiți, ca instituții, clădiri, comunități de oameni, să facem față unui hazard seismic. Pe partea de vulnerabilitate, da, ne putem pregăti pentru a putea face față fenomenelor naturii,” a explicat acesta.

După cutremurul din 1977, au fost revizuite codurile de proiectare și construcție pentru a crește rezistența clădirilor la cutremure viitoare. În România, clădirile sunt clasificate în patru clase de risc seismic (RsI, RsII, RsIII, RsIV). Clădirile cu bulină roșie sunt încadrate în clasa RsI, fiind cele mai vulnerabile, în timp ce clasa RsIV include imobilele pentru care sunt așteptate doar avarii minore. Chiar și clădirile importante, precum Casa Poporului sau Centrala nucleară de la Cernavodă, sunt încadrate într-o clasă de risc seismic.

Stadiul consolidărilor: progres lent și efecte limitate

În ultimele decenii, s-au înregistrat unele schimbări în ceea ce privește prevenirea și pregătirea pentru cutremure. Cu toate acestea, progresul se vede greu în teren, unde numărul șantierelor de consolidare este redus. Situația clădirilor vulnerabile continuă să reprezinte o preocupare majoră. Matei Sumbasacu afirmă că „În ultimii patru-cinci ani au fost înregistrate o serie de schimbări, însă, din păcate, acestea sunt mai degrabă greu de observat la nivelul concret al intervențiilor din teren – șantiere deschise.”

În prezent, Bucureștiul rămâne capitala europeană cu cel mai ridicat risc seismic. Pregătirea este departe de a fi suficientă, atât din perspectiva infrastructurii, cât și a gradului de informare și pregătire al populației. De asemenea, specialistul atrage atenția asupra mitului conform căruia „Clădirile care au trecut deja printr-un cutremur sunt în continuare sigure”. El subliniază că orice eveniment seismic poate afecta structura de rezistență a unei clădiri, fiind necesară evaluarea și, eventual, consolidarea acesteia după un cutremur.

Clădirile vechi vs. cele noi: siguranța seismică și provocările viitorului

Rezistența unei clădiri depinde de proiectare și execuție. Din perspectiva proiectării, clădirile mai noi sunt teoretic mai sigure, deoarece respectă standarde de protecție seismică mai riguroase. Din punct de vedere al execuției, calitatea lucrărilor poate varia, dar este clar că o clădire construită în 1989 este inferioară, din punct de vedere al siguranței seismice, uneia ridicate în prezent.

În pofida eforturilor depuse, situația clădirilor în România este mai gravă decât în 1977. Următorul cutremur major ar putea avea un impact mai sever decât cel înregistrat atunci. Recent, primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat că, în 2024, vor fi demarate lucrări de consolidare pentru încă 17 imobile din București, marcând un pas important în eforturile de reducere a riscului seismic.

Sursa: Digi24