Variola și venirea europenilor în America: Secretul din ADN-ul mumiei

Conform Csid.ro: Prima dovadă genetică a variolei în America

O descoperire crucială realizată în rămășițele a două persoane mumificate în nordul statului Chile oferă cea mai solidă dovadă genetică de până acum că variola a fost introdusă în Americi odată cu sosirea europenilor. Virusul identificat în ADN-ul antic aparține unei linii dispărute, strâns înrudită cu variantele care circulau în Europa în acea perioadă. Această constatare consolidează teoriile istorice bazate pe documente, oferind o perspectivă moleculară directă asupra uneia dintre cele mai devastatoare pandemii din istorie.

Până acum, povestea răspândirii variolei în continentele americane era reconstituită preponderent din surse istorice: cronici ale exploratorilor și cuceritorilor, rapoarte administrative și relatări ale misionarilor. Aceste documente descriu epidemii catastrofale care au decimat populațiile indigene, vulnerabile în fața bolii, neavând o istorie de expunere similară cu cea a europenilor. Deși indiciile istorice erau numeroase, demonstrarea directă a agentului patogen a rămas dificilă.

Două victime, o epidemie care a schimbat un continent

Analiza genetică a unor mumi din localitatea Camarones, din nordul statului Chile, a dezvăluit prezența ADN-ului virusului variolic în probele a două persoane, un bărbat și o femeie, ambii adulți tineri. Rămășițele au fost datate între anii 1492 și 1631, o perioadă critică în istoria Americilor. Cercetătorii au putut compara genomul virusului antic cu secvențe de variolă din alte perioade și regiuni, concluzionând că varianta din Chile se încadrează într-o ramură evolutivă asociată cu varianta europene mai vechi.

Cele două victime, o femeie de aproximativ 30-35 de ani și un bărbat de 18-20 de ani, au fost îngropate conform tradiției incașe. Faptul că genomurile virale descoperite sunt foarte similare sugerează că infecțiile ar fi putut face parte din același episod epidemic sau dintr-un lanț de transmitere foarte apropiat. Importanța acestor descoperiri este amplificată și de faptul că victimele provin dintr-o regiune relativ îndepărtată de centrele coloniale majore, ridicând întrebarea despre modul în care virusul a ajuns în comunități izolate.

Cum s-a răspândit rapid virusul

Una dintre explicațiile cele mai plauzibile pentru răspândirea rapidă a virusului în regiuni îndepărtate o reprezintă rețelele de deplasare și schimb existente între comunitățile indigene. Odată introdus într-o zonă, virusul putea fi transportat pe distanțe mari prin intermediul persoanelor care călătoreau pentru comerț, migrație sau din motive sociale. Acest mecanism explică și epidemiile care au precedat uneori contactul direct dintre anumite comunități indigene și europeni.

Variola a avut un impact devastator asupra societăților indigene, destabilizându-le demografic, social și politic. Dispariția membrilor activi ai comunităților, liderilor, agricultorilor și deținătorilor de cunoștințe esențiale a afectat producția de hrană și a subminat capacitatea instituțiilor locale de a funcționa. În contextul colonizării Americii de Sud, epidemiile de variolă au contribuit la un climat deja instabil, inclusiv în Imperiul Inca, unde boala este asociată cu epidemii care au precedat sosirea lui Francisco Pizarro.

O linie de virus dispărută

Un aspect remarcabil al descoperirii este identitatea genetică specifică a virusului. Cercetătorii nu au identificat o variantă comună a variolei, ci o linie virală care nu mai circulă în prezent. Prin analiza ADN-ului antic, oamenii de știință pot reconstitui arborele evolutiv al agenților patogeni, demonstrând o complexitate mai mare decât cea sugerată de studiul virusurilor moderne. Descoperirea din Chile adaugă o piesă valoroasă acestui puzzle evolutiv.

Înțelegerea istoriei evolutive a variolei, de la apariția sa în populațiile umane până la eradicarea sa prin vaccinare în 1980, oferă informații esențiale despre modul în care virusurile evoluează și interacționează cu gazdele umane. Fiecare probă istorică bine conservată oferă date unice, în special în cazul unui virus eradicat. Această nouă dovadă genetică din Chile nu schimbă imaginea de ansamblu a impactului bolilor infecțioase în urma contactului dintre Europa și Americi, ci oferă un nivel de precizie fără precedent, identificând direct agentul patogen în rămășițele persoanelor care au trăit chiar în zorii colonizării.

Sursa: Csid.ro