MILCEV: Cât costă falimentul! Bugetul, prea mic pentru un downgrade

Impactul unui downgrade asupra costurilor de finanțare

Alexander Milcev, de la Ernst&Young România, a prezentat scenarii și costuri potențiale ale unui downgrade în numărul 69 al revistei CRONICILE CursDeGuvernare. Analiza subliniază că România plătește deja una dintre cele mai ridicate prime de risc din Uniunea Europeană. La începutul lunii iulie, randamentul obligațiunilor guvernamentale românești pe 10 ani atingea 6,75%, un nivel semnificativ mai mare comparativ cu cel al Germaniei (3,07%).

O retrogradare în categoria „junk” ar face ca accesul la finanțare să devină substanțial mai scump. Studiul EY România, bazat pe analiza obligațiunilor corporative europene și internaționale, arată că piața penalizează deteriorarea calității creditului. Diferențialul de randament față de categoria BBB-/Baa3 crește odată cu scăderea ratingului. În scenariul cel mai nefavorabil (BB-/Ba3), investitorii ar putea solicita până la 2,46 puncte procentuale suplimentare pentru a compensa riscul de credit mai ridicat.

Cât ar costa efectiv un downgrade

Estimările privind impactul potențial al dobânzilor mai mari asupra datoriei publice și private sunt alarmante. Pe baza datelor analizei EY, o creștere a primei de risc ar genera costuri suplimentare anuale semnificative. În scenariul median, costul anual suplimentar pentru datoria publică ar fi de aproximativ 2,02 miliarde de euro, iar pentru datoria privată de 1,54 miliarde de euro, totalizând în jur de 3,56 miliarde de euro anual, echivalentul a aproximativ 1% din PIB.

Aceste cifre se traduc într-un impact per capita. Dacă întreaga datorie externă, estimată la 229,55 miliarde de euro, ar fi finanțată la costuri specifice ratingurilor din categoria BB, costul suplimentar anual ar fi între 42 și 175 de euro pentru fiecare român. Aceasta înseamnă că între 0,9 și 3,8 miliarde de euro nu mai pot fi direcționați către investiții, ci către plata unei prime de risc.

De ce problema depășește bugetul de stat

Ratingul suveran funcționează ca un plafon implicit și pentru instituțiile financiare și companiile locale. O retrogradare ar amplifica costurile de finanțare pentru bănci și ar crește costul obligațiunilor corporative. De asemenea, investitorii străini ar putea deveni mai prudenți, iar fondurile de pensii și asigurătorii cu mandate restrictive ar putea fi nevoiți să vândă titluri românești.

Acest fenomen poate genera un cerc vicios financiar. Randamentele mai mari cerute de investitori conduc la dobânzi mai ridicate plătite de stat pentru a-și finanța deficitul. Cheltuielile mai mari cu dobânzile măresc deficitul bugetar, reducând spațiul pentru investiții publice și îngreunând consolidarea fiscală. Dacă autoritățile nu reușesc să convingă piețele de credibilitatea ajustării fiscale, prima de risc poate crește și mai mult.

Pierderea statutului „investment grade” nu se referă doar la prețul împrumuturilor statului, ci la costul capitalului pentru bănci, companii și investițiile viitoare. Aceasta ar marca o trecere într-un regim economic în care toți actorii economici locali ar concura pe piețele externe pentru un capital mai scump, exact în momentul în care economia are nevoie de investiții, fonduri europene și reforme fiscale credibile.

Analiza integrală poate fi citită în numărul 69 al revistei exclusiv print CRONICILE CursDeGuvernare.

Sursa: Cursdeguvernare.ro