Descoperire epocală: O epocă de AUR uitată a umanității

Conform Descopera: Epoca de AUR a diversității lingvistice

Lumea a cunoscut odată o perioadă de o bogăție lingvistică extraordinară, cu zeci de mii de limbi vorbite în urmă cu 1.000 până la 3.000 de ani. Acest nou studiu, publicat în revista Science, contrazice ideea conform căreia pierderea limbilor este un fenomen recent, declanșat în principal de expansiunea colonială europeană acum aproximativ 500 de ani. Cercetătorii sugerează că declinul a început mult mai devreme, odată cu ascensiunea statelor și imperiilor multinaționale.

Expansiunea civilizațiilor antice precum Imperiul Roman a modificat profund peisajul lingvistic global. Prin răspândirea limbilor, culturilor și a puterii politice, limbile comunităților mai mici sau asimilate au dispărut treptat. Astăzi, estimările indică existența a aproximativ 7.600 de limbi vorbite și de semne, însă acestea reprezintă doar o mică parte din diversitatea lingvistică ce a existat de-a lungul istoriei umane.

Reconstruirea istoriei limbilor

Deoarece nu există înregistrări directe ale limbajului înainte de apariția scrisului, acum aproximativ 6.000 de ani, echipa de cercetare a utilizat o abordare multidisciplinară. Aceasta a inclus date etnografice, estimări ale populației preistorice și modele statistice avansate pentru a reconstrui diversitatea lingvistică globală pe parcursul Holocenului, epoca geologică ce a debutat acum circa 12.000 de ani.

Pe baza datelor colectate de la 171 de societăți de vânători-culegători și pescari, și luând în considerare o populație mondială estimată la 4,4 până la 7 milioane de oameni la începutul Holocenului, cercetătorii au calculat că la acea vreme erau vorbite probabil între 4.500 și 6.200 de limbi.

Diversitate lingvistică în creștere și apoi în declin

Pe măsură ce agricultura s-a răspândit și populațiile umane au crescut, diversitatea lingvistică a înregistrat, de asemenea, o creștere. Modelele elaborate de cercetători sugerează că numărul limbilor a continuat să crească timp de câteva milenii, atingând un apogeu de zeci de mii în perioada cuprinsă între 1.000 și 3.000 de ani în urmă. Această perioadă a fost denumită de către cercetători „epoca de AUR” lingvistică a lumii.

Profesoara Claire Bowern, coautoare a studiului, subliniază că limbajul nu este izolat de contextul politic și istoric. „Munca noastră demonstrează că putem folosi tiparele din limbaj pentru a reconstrui evenimente demografice majore pe parcursul mileniilor”, a declarat Bowern. Aceasta adaugă că dinamica lingvistică a fost o componentă importantă a istoriei umane pentru o perioadă mult mai îndelungată decât se credea anterior.

Perioada de înflorire lingvistică s-a încheiat pe măsură ce statele tot mai centralizate și imperiile multinaționale au început să se extindă pe continente. Prin răspândirea limbilor dominante s-au transmis și culturi, instituții, dar și boli, contribuind la dispariția multor comunități lingvistice independente.

O nouă perspectivă asupra evoluției limbajului

Deși colonialismul european a accelerat acest proces în epocile mai recente, studiul concluzionează că acesta a făcut parte dintr-un tipar mai larg de declin lingvistic, nu de la începutul său. Pierderea unui număr atât de mare de limbi a influențat, de asemenea, structura celor care au supraviețuit. Limbile moderne sunt rezultatul unei selecții istorice complexe, iar unele trăsături lingvistice pot părea răspândite pe scară largă nu neapărat datorită unui avantaj comunicativ intrinsec, ci pentru că aparțineau unor populații care s-au extins cu succes.

Aceste descoperiri oferă o nouă perspectivă asupra evoluției limbajului uman și au implicații directe asupra eforturilor de conservare a limbilor amenințate cu dispariția în prezent. Autorii studiului subliniază că pierderea limbilor nu a fost niciodată inevitabilă, iar înțelegerea forțelor istorice care au determinat acest declin ar putea ghida viitoarele strategii de conservare.

Studiul a fost realizat de o colaborare internațională între Universitatea Yale, Universitatea Pompeu Fabra, Institutul Max Planck pentru Antropologie Evoluționistă, Universitatea Texas din San Antonio și Institutul Santa Fe.

Sursa: Descopera