Creier vechi de 10.000 de ani, intact: Misterul conservării

Conform Descopera: Condițiile neașteptate care conservă creiere umane vechi de milenii

Cercetătorii au dezlegat un mister surprinzător: cum anume reușesc creierele umane, țesuturi extrem de fragile, să se conserve timp de mii de ani, în timp ce restul corpului se descompune complet. Studiile recente indică faptul că umiditatea și lipsa oxigenului joacă un rol crucial în acest proces de conservare biologică, transformând reacțiile chimice obișnuite de degradare în factori de stabilizare.

Neurochirurgul Katrina Firlik descrie creierul unui om viu ca fiind similar cu un „tofu foarte moale”, contrastând cu percepția comună despre consistența sa. Această fragilitate i-a făcut pe mulți cercetători să creadă că țesutul cerebral se descompune rapid după moarte. Cu toate acestea, descoperiri arheologice și paleontologice au adus la lumină exemplare remarcabile de creiere conservate, unele datând de până la 12.000 de ani. Printre acestea se numără și fosile de pești vechi de 300 de milioane de ani sau artropode preistorice.

Rolul mediului umed și sărac în oxigen

O analiză extinsă a peste 4.000 de creiere umane din situri arheologice, realizată în 2024 de Alexandra Seviour și echipa sa, a demonstrat că creierul poate fi ultimul țesut moale care rezistă după moarte. Un studiu ulterior a evidențiat peste 1.300 de cazuri în care creierul a fost singurul țesut moale conservat în morminte umede și sărace în oxigen, chiar dacă restul corpului se transformase în schelet.

Pentru a înțelege mecanismul din spatele acestui fenomen, o echipă de cercetători din Marea Britanie și Danemarca a desfășurat un experiment pe 72 de șoareci masculi. Cadavrele au fost îngropate în nisip, expuse la diverse niveluri de umiditate și oxigen, iar creierele au fost analizate periodic prin proteomică – o tehnică ce identifică proteinele dintr-un țesut.

Reacții chimice transformate în conservare

Rezultatele experimentului au subliniat importanța crucială a lipsei oxigenului. În mediile bogate în oxigen, proteinele se degradează rapid. Însă, în condiții umede și cu deficit de oxigen, se păstrează un grup specific de proteine, rezistente la descompunere. În mod paradoxal, aceleași reacții chimice care, în mod normal, accelerează degradarea țesutului cerebral ajung să stabilizeze proteinele în aceste condiții, permițând conservarea lor pe perioade îndelungate.

Autorii studiului, publicat în Journal of Proteome Research, sugerează că mecanisme moleculare similare sunt implicate și în procesul de îmbătrânire a creierului și în bolile neurodegenerative, unde se constată stabilizarea proteinelor patologice. O înțelegere mai aprofundată a acestor procese ar putea oferi noi perspective atât în interpretarea descoperirilor arheologice, cât și în cercetarea neurologiei.

Sursa: Descopera