Cernavodă: Dictatorul a cerut mai puțin beton, un dezastru nuclear

Conform Libertatea: Primul program nuclear național, din 1968, a fost o ambiție costisitoare

România își propunea încă din anii ’50 să dezvolte energia nucleară, primele studii în domeniu fiind elaborate în acea perioadă. În 1968, a fost aprobat primul program nuclear național, care viza construirea a 15 unități nuclearo-electrice până în 1980, cu o putere instalată de circa 10.000 MW. Estimările ulterioare au indicat costuri de cel puțin 20 de miliarde de dolari, o sumă considerată nerealizabilă, așa cum avea să demonstreze experiența șantierului de la Cernavodă. Alegerea tehnologiei a fost o decizie politică a regimului comunist, prima variantă luată în calcul fiind o centrală pe râul Olt, cu tehnologie sovietică, proiect care nu a mai fost realizat în ciuda negocierilor intense cu partea rusă.

Colaborarea cu Canada pentru sistemul CANDU, marcată de dificultăți financiare

În final, s-a optat pentru sistemul canadian CANDU, reactoare ce funcționează pe bază de uraniu natural, cu apă grea ca moderator și agent de răcire. Discuțiile cu canadienii au început la sfârșitul anilor ’60, dar proiectul a fost amânat din cauza dificultăților economice ale României. Negocierile au fost reluate în 1973, însă au progresat lent din cauza temerilor Canadei că tehnologia ar putea fi deturnată spre programe militare, similar cu situația din India. Un acord de cooperare pentru utilizarea energiei atomice în scopuri pașnice a fost semnat în 1977.

În 1979, Întreprinderea Centrală Nuclearo-Electrică Olt a devenit Întreprinderea Nuclearo-Electrică Cernavodă. Inițial, România și-a exprimat dorința de a achiziționa 20 de reactoare CANDU, dar numărul a fost redus la patru, cu posibilitatea construirii altor unități în baza unui contract de licență cu Atomic Energy of Canada Limited (AECL). Taxa de licență pentru o unitate CANDU era de 10 milioane de dolari, iar costurile pentru livrarea la cheie, estimate la 900 de milioane de dolari, au dus la reducerea numărului de reactoare la două. În decembrie 1978, s-au semnat contractele de licență și cele pentru servicii de inginerie, asistență tehnică și procurare de materiale și echipamente din import. Corporația pentru Dezvoltarea Exporturilor din Canada și băncile private au oferit o linie de credit de un miliard de dolari canadieni, restul costurilor urmând să fie acoperite printr-un acord de barter.

Încapacitatea de plată a României a stopat finanțarea canadiană

În februarie 1981, au fost semnate contracte cu firma italiană Ansaldo pentru partea convențională și cu General Electric pentru turbogenerator. Amplasarea centralei nuclearo-electrice cu patru unități de câte 660 MWe la Cernavodă a fost aprobată prin decret în ianuarie 1979. Construcția a început pe malul drept al Dunării, iar apa grea necesară era produsă la fabrica din Drobeta-Turnu Severin. Prima unitate era programată să intre în funcțiune în 1985.

Finanțarea canadiană a fost suspendată pe 10 martie 1982, deoarece România intrase în incapacitate de plată, doar jumătate din suma oferită de canadieni fiind cheltuită. Programul nuclear românesc a preferat să implice masiv industria națională, în loc să cumpere reactoare la cheie și să le replice ulterior. Conducerea comunistă a impus producerea internă a componentelor de reactor, schimbătoarelor de căldură, rezervoarelor, pompelor și fitingurilor nucleare. Investițiile mari în tehnologii de fabricație și utilaje scumpe nu au compensat lipsa de experiență și profesionalism, generând întârzieri și probleme de calitate. Datoriile externe ale României crescuseră alarmant, ajungând la 13 miliarde de dolari în 1982.

Nicolae Ceaușescu critica consumul excesiv de materiale

Ceaușescu critica frecvent consumul exagerat de ciment și fier-beton, considerând că se toarnă prea mult beton în pereții reactoarelor. Vizitele sale, precum cea din 1985, au amplificat problemele, ducând la obiecții privind supradimensionarea unor obiective auxiliare și întârzieri. Proiectul a fost afectat și de lipsa de motivație și condițiile precare de muncă ale miilor de lucrători. Ziarele vremii lăudau eforturile regimului, dar includeau și criticile dictatorului la adresa constructorilor, sugerând revizuirea proiectelor pentru a reduce consumul de materiale și a crește eficiența economică. În 1989, deși peste 15.000 de lucrători români și 14 canadieni erau angrenați pe șantier, prima unitate era realizată doar în proporție de 45%.

Un incendiu izbucnit în noaptea de 20 spre 21 aprilie 1989, cauzat de un cablu de alimentare supraîncărcat, a întârziat finalizarea primei unități. Fumul a pătruns în canalele de combustibil, necesitând șase luni pentru curățare. Intervenția rapidă a limitat proporțiile dezastrului, dar evenimentul a fost calificat de Ceaușescu drept „neglijență criminală” și „act de sabotaj”. În presă nu au apărut informații despre accident.

De la conservare la reluarea proiectelor, cu ajutor internațional

În 1990, Unitatea 1 era realizată în proporție de 45%, iar unitățile 3 și 4 au fost plasate în conservare. Energetica nucleară a fost reorganizată în cadrul RENEL. În 1991, România a acceptat plasarea instalațiilor nucleare sub controlul Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA). Tranziția la economia de piață a dus la o reducere a consumului de energie electrică, impunând reconsiderarea investițiilor energetice. O misiune AIEA a inspectat șantierul Cernavodă, constatând deficiențe serioase și recomandând concentrarea eforturilor pe finalizarea primei unități.

În august 1991, a fost semnat un contract cu Consorțiul AECL – Ansaldo (AAC) pentru terminarea lucrărilor la Unitatea 1. În 1993, o a doua misiune AIEA a făcut recomandări pentru securitatea nucleară. În aprilie 1994, România a primit un program de asistență AIEA, permițând reluarea lucrărilor la Unitatea 1, care a emis primul megawatt pe 11 iulie 1996 și a intrat în exploatare comercială pe 2 decembrie 1996. Unitatea 2 a fost finalizată zece ani mai târziu, în 2007. Cele două unități active acoperă aproximativ 18% din necesarul de consum al României.

Proiecte de retehnologizare și noi reactoare, în atenția viitorului

Proiectele privind finalizarea unităților 3 și 4 vizează reactoare CANDU de 700 MW fiecare, cu un cost estimat la 8 miliarde de dolari, construcția fiind posibilă începând cu anul 2027. În paralel, în perioada 2027-2029, sunt planificate lucrări de retehnologizare a Unității 1, pentru prelungirea duratei sale de viață cu încă 30 de ani. În septembrie 2025, Nuclearelectrica a semnat acorduri cu J.P. Morgan pentru proiectul de retehnologizare a Unității 1 și pentru proiectul Unităților 3 și 4.

Sursa: Libertatea