Yayoi Kusama, legendă a artei, a murit la 97 de ani

Conform The Guardian: Artista japoneză Yayoi KUSAMA a murit la 97 de ani

Yayoi KUSAMA, artista japoneză recunoscută la nivel mondial pentru instalațiile sale immersive și temele sale recurente legate de infinit și auto-anulare, a decedat la vârsta de 97 de ani. Vestea decesului său a fost anunțată joi de compania Yayoi KUSAMA Inc, într-un comunicat oficial. Artista și-a încheiat viața la un spital din TOKYO, pe 14 august.

De la izolare la celebritate globală

De-a lungul unei cariere artistice excepționale, KUSAMA a explorat diverse forme de creație, de la artă vizuală și performance, la ficțiune și poezie, afirmându-se ca o figură avangardistă recunoscută internațional. Până în ultimele zile, artista și-a dedicat timpul picturii, continuând să exploreze teme precum iubirea eternă și sufletul infinit. Declarația companiei menționează dorința sa de a continua să aducă speranță și forță lumii prin intermediul artei.

Recunoscută imediat pentru peruca sa roșie, tunsa scurt, KUSAMA a devenit faimoasă prin schemele sale cromatice psihedelice și instalațiile de tip „infinity mirror room”. Acestea au contribuit la atragerea unui public vast, în special în era social media, unde fotografiile selfie au propulsat-o spre celebritate. Expoziția sa din 2024 din AUSTRALIA a devenit cea mai populară din istoria țării. Cu toate acestea, KUSAMA și-a conturat multe dintre temele sale definitorii încă din tinerețe, în anii 1960, înainte de o perioadă de relativă obscuritate.

Pe lângă activitatea de sculptoriță și pictoriță, KUSAMA a organizat numeroase performance-uri în perioada hippie, unele dintre ele fiind însoțite de scandaluri. Ea a organizat „festivaluri de corp” cu performeri goi, pictați în buline, și i-a trimis o scrisoare președintelui american RICHARD NIXON, oferindu-i să doarmă alături de el în schimbul încetării războiului din Vietnam. Aceste evenimente au stârnit consternarea familiei sale conservatoare din Japonia.

Născută în MATSUmoto, Japonia, în 1929, KUSAMA a avut o copilărie dificilă, marcată de abuzurile mamei și infidelitățile tatălui. Familia sa bogată deținea pepiniere, iar KUSAMA obișnuia să deseneze flori, în ciuda încercărilor mamei de a o opri. Încă din copilărie, KUSAMA a început să aibă halucinații, în care florile prindeau viață și îi vorbeau. Desenând ceea ce vedea, artista a găsit o modalitate de a face față acestor experiențe.

În timpul celui de-al doilea război mondial, la 13 ani, KUSAMA a fost implicată în producția de țesături pentru parașutele armatei japoneze. Ulterior, a studiat nihonga, un stil tradițional de pictură japoneză, la KYOTO, însă a devenit frustrată de limitările acestuia. Refuzând o căsătorie aranjată și perspectiva unei vieți convenționale, KUSAMA a părăsit Japonia pentru NEW YORK în 1958. Acolo, a intrat în contact cu artistul și teoreticianul DONALD JUDD și a obținut un succes remarcabil cu picturile sale „infinity net”, vaste suprafețe acoperite cu buline impasto. În 1962, și-a vândut primele lucrări artiștilor FRANK STELLA și JUDD pentru 75 de dolari. În 2014, lucrarea sa „White No 28” a fost vândută cu 7,1 milioane de dolari la o licitație, stabilind un record pentru o artistă în viață la acea vreme.

Temele infinitului și auto-anulării

În 1963, KUSAMA a început să creeze „soft sculptures”, obiecte precum mobilă sau scări, acoperite cu forme falice umplute cu material textil. Artista a declarat că acestea au reprezentat o încercare de a vindeca dezgustul său față de sex, concept despre care fusese învățată că este murdar și rușinos.

Deși a activat în sfera artei pop și a minimalismului, KUSAMA nu a fost pe deplin acceptată de lumea artistică. Ea a susținut mereu că multe dintre ideile sale din acea perioadă au fost preluate de artiști bărbați albi, precum ANDY WARHOL, în timp ce ea a fost omisă din istoria artei.

Opera lui KUSAMA s-a concentrat adesea pe infinit și pe ideea de „auto-anulare”, un concept inspirat de halucinațiile sale. Referindu-se la pictura sa din 1954, „Flower (DSPS)”, ea a declarat: „Am privit modelul de flori roșii de pe fața de masă, iar când am ridicat privirea, am văzut același model acoperind tavanul, ferestrele și pereții, și în cele din urmă peste tot în cameră, corpul meu și universul. Am simțit ca și cum aș fi început să mă anulez, să mă rotesc în infinitatea timpului nesfârșit și absolutul spațiului, să fiu redusă la nimicnicie.”

La ediția din 1966 a Bienalei de la Veneția, KUSAMA și-a prezentat instalația „Narcissus Garden”, un „lac” format din 1.500 de sfere reflectorizante, menite să creeze un sentiment de infinit oglindit. Când KUSAMA a început să vândă sferele cu 2 dolari bucata sub sloganul „Narcisismul tău de vânzare”, organizatorii bienalei au intervenit pentru a opri activitatea.

KUSAMA a dezvoltat un talent pentru controverse. „Happenings”-urile sale artistice erau adesea criticate ca fiind simple materiale de șoc, însă declarațiile lor politice par astăzi înaintea timpului lor. În 1968, a organizat prima „nuntă homosexuală” din NEW YORK și a spălat un steag sovietic „murdar” în fața clădirii Națiunilor Unite, protestând față de invazia CEHOSLOVACIEI.

În acea perioadă, KUSAMA avea o relație platonică, dar obsesivă cu artistul outsider JOSEPH CORNELL, care a continuat chiar și după ce ea s-a întors în Japonia. Artista fusese frecvent internată în spital în timpul șederii sale în NEW YORK, iar odată cu moartea lui CORNELL în 1972, starea sa de sănătate mentală s-a deteriorat și mai mult, manifestându-se prin halucinații, atacuri de panică și tentative de suicid. În 1977, s-a internat voluntar într-un spital de psihiatrie din TOKYO, unde a beneficiat de cursuri de terapie prin artă și a găsit stabilitatea necesară pentru a-și desfășura proiectele fără distrageri. A luat decizia de a locui acolo permanent, lucrând zilnic în studioul său din apropiere.

Deși a publicat mai multe romane în anii 1980, interesul pentru KUSAMA părea să fi scăzut aproape complet la începutul anilor 1990. Cu toate acestea, recunoașterea care i-a lipsit în cariera sa artistică timpurie a sosit, în cele din urmă, mai târziu în viață. În 1993, a creat o cameră oglindită plină cu sculpturi mici de dovleci pentru pavilionul japonez de la Bienala de la Veneția, primind aprecieri pentru lucrare. KUSAMA a văzut pentru prima dată un dovleac alături de bunicul său la vârsta de 11 ani. Când a încercat să-l culeagă, acesta a părut să-i vorbească, iar dovleacul a devenit ulterior un motiv recurent în lucrări precum „All the Eternal Love I Have for the Pumpkins” (2016).

Focalizarea lui KUSAMA s-a mutat către instalații care au continuat opera sa din 1965, „Infinity Mirror Room: Phalli’s Field”. În acea lucrare, sute de forme falice moi, roz, erau aranjate într-o cameră oglindită. Jumătate de secol mai târziu, astfel de experiențe imersive au rezonat cu publicul la scară globală, luminile colorate și dovlecii pictați viu oferind un conținut perfect pentru Instagram. Nu fără ironie, o expoziție a sa la Hirshhorn Museum din WASHINGTON DC, în 2017, a fost temporar închisă după ce cineva a deteriorat o operă de artă încercând să facă un selfie.

KUSAMA a beneficiat de retrospective la Muzeul de Artă Modernă din NEW YORK în 1998, la Tate Modern din LONDRA în 2012 și la Hirshhorn Museum din WASHINGTON DC în 2017. Biletele pentru expozițiile sale s-au epuizat rapid în întreaga lume, iar fanii stăteau la coadă ore în șir doar pentru a avea acces timp de 30 de secunde în instalațiile sale.

Chiar dacă unii critici au speculat dacă nu cumva a devenit cea mai populară artistă din lume, KUSAMA a crezut întotdeauna că locul său în istorie nu va fi decis de establishment-ul artistic. „Nu-mi pot imagina cum voi fi clasificată după moartea mea”, a declarat ea odată. „Mă simt bine ca outsider.”

Sursa: The Guardian