Nou studiu: Permafrostul arctic se dezgheață, cu consecințe majore
Un nou studiu, condus de cercetătorul Michael Rawlins de la Universitatea din Massachusetts, Amherst, oferă o perspectivă detaliată asupra efectelor încălzirii globale asupra regiunii arctice. Cercetarea arată cum temperaturile în creștere remodelează sistemele de apă și eliberează carbonul înghețat de mult timp. Analiza a fost realizată într-o zonă din North Slope, Alaska, unde sute de râuri și pârâuri se varsă în Marea Beaufort.
Râurile Arcticii, martore ale schimbărilor climatice
Studiul a folosit date de modelare pe 44 de ani, cu o rezoluție de un kilometru. Rezultatele arată că scurgerile cresc brusc, râurile transportă cantități tot mai mari de carbon, iar sezonul de dezgheț se extinde. Râurile din Arctica au o influență importantă asupra planetei, livrând aproximativ 11% din apa râurilor lumii într-un ocean care deține doar 1% din volumul oceanic global. Oceanul Arctic este, astfel, deosebit de sensibil la schimbările care au loc în cursurile de apă din regiune.
Topirea zăpezii este principala sursă de apă pentru aceste râuri, dar dezghețarea permafrostului devine tot mai semnificativă. Pe măsură ce clima se încălzește, stratul activ al solului se adâncește, permițând unei cantități mai mari de apă subterană să curgă spre râuri. Acest proces are consecințe importante.
Carbonul eliberat intensifică încălzirea globală
Stratul activ conține cantități mari de material organic înghețat de mii de ani. Când se adâncește, acest material este eliberat sub formă de carbon organic dizolvat (DOC). Se estimează că peste 275 de milioane de tone de carbon sunt convertite în dioxid de carbon în fiecare an, alimentând o buclă de feedback care intensifică schimbările climatice. Din cauza măsurătorilor directe limitate în nordul Alaska, Rawlins a dezvoltat „Modelul Bilanțului Apei în Permafrost” pe parcursul ultimilor 25 de ani.
Acest model simulează fluxurile zilnice ale râurilor și exporturile de coastă pe o perioadă de 44 de ani, din 1980 până în 2023. Cercetătorii au descoperit că cea mai mare creștere a exportului de carbon are loc în nord-vestul Alaska. Acolo s-a acumulat mai mult carbon din materie în descompunere în permafrost timp de zeci de mii de ani. Zonele muntoase din est au un sol mai stâncos și nisipos, mobilizând mult mai puțin carbon.
O constatare notabilă este prelungirea sezonului de dezgheț până în septembrie și chiar octombrie. Aceste schimbări afectează salinitatea, ciclurile nutrienților și rețelele trofice din Marea Beaufort.
„Cât de mult DOC își găsește drumul spre ocean prin râuri și pârâuri este o parte a ciclului carbonului despre care nu știm multe”, a concluzionat Rawlins. Cercetătorii subliniază necesitatea unor studii suplimentare pentru a înțelege pe deplin legătura dintre uscat și ocean în contextul schimbărilor climatice.
