Cer senin Cluj 12°C Cer senin Timișoara 17°C Cer senin Iași 16°C Cer senin Constanța 18°C
ULTIMA ORA
Tablourile fostului primar, pe fațada primăriei din Gogoșu, la un an de la decesul acestuia Pe fațada primăriei din Gogoșu, județul Mehedinți, au fost amplasate două tablouri care îl înfățișează pe fostul primar, Jean Rogoveanu, decedat anul trecut
Societate

Tablourile fostului primar, pe fațada primăriei din Gogoșu, la un an de la decesul acestuia Pe fațada primăriei din Gogoșu, județul Mehedinți, au fost amplasate două tablouri care îl înfățișează pe fostul primar, Jean Rogoveanu, decedat anul trecut

10 martie 2026, 10:10 Mihai Constantinescu

Tablourile fostului primar, pe fațada primăriei din Gogoșu, la un an de la decesul acestuia

Pe fațada primăriei din Gogoșu, județul Mehedinți, au fost amplasate două tablouri care îl înfățișează pe fostul primar, Jean Rogoveanu, decedat anul trecut. Acesta a condus localitatea timp de 12 ani, până în momentul morții sale survenite în 2025, în urma unui infarct. Imaginile îl surprind pe fostul edil zâmbind, cu un pahar de vin în mână, îmbrăcat într-un sacou roz.

Actualul primar interimar, Florică Balica, a declarat pentru o publicație online că ideea amplasării tablourilor a aparținut angajaților primăriei. „Le-au pus atunci când a decedat. Au venit cu ideea să le pună. Eu le-am spus că sunt de acord. L-au pus și asta a fost. Au rămas puse, că trebuiau date jos”, a afirmat Balica. Acesta a asigurat că tablourile vor fi îndepărtate cât de curând posibil. „Nu o să rămână acolo pentru totdeauna. S-a dus, asta e viața. Ce să facem!”, a adăugat edilul.

Imaginea lui Rogoveanu, prezentă în continuare pe site-ul primăriei

Memoria fostului primar pare să fie cultivată și pe pagina web oficială a primăriei Gogoșu, unde fotografia lui Rogoveanu este prezentă pe pagina principală. Jean Rogoveanu a fost ales primar în 2012, din partea Partidului Social Democrat. La alegerile din 2024, acesta s-a confruntat cu o contracandidată surpriză, chiar soția sa, cu care se afla în plin proces de divorț. Aceasta a candidat din partea PNL.

Rogoveanu a declarat la acea vreme că fosta soție și-a depus candidatura „din răzbunare”. La scurt timp după alegerile locale din 2024, procurorii au efectuat o descindere la Primăria Gogoșu, într-un dosar de delapidare și fraudă informatică. Primarul Rogoveanu, viceprimarul, contabila primăriei și o angajată a unui serviciu de telefonie mobilă au fost cercetați. Dosarul se află în prezent pe rolul instanței.

Evenimentele care au precedat decesul primarului

În noiembrie 2025, Jean Rogoveanu a suferit un infarct, în timp ce se afla în mașină cu noua sa parteneră. A murit la scurt timp. Reprezentanții primăriei nu au comunicat deocamdată o dată precisă pentru îndepărtarea tablourilor de pe fațada instituției.

Sursa: G4Media