În perioada regimului comunist, Securitatea confisca sistematic bunuri din pachetele trimise de românii din străinătate, apoi le vindea, potrivit documentelor de arhivă prezentate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității. Românii plecați în Occident păstrau legătura cu familia din țară prin scrisori și colete, dar multe dintre acestea erau deschise și “extrase din circuit” de către Securitate.
## Confiscarea bunurilor
Din pachetele sosite din străinătate erau luate inclusiv obiecte banale: haine, cosmetice, jucării, pixuri, alimente sau medicamente. De la cafea la gumă de mestecat, ciocolată și conserve, bunurile confiscate erau apoi inventariate și evaluate în lei. Evaluările porneau de la sume foarte mici, precum 2 lei pentru un creion sau 5 lei pentru un pix, și ajungeau la zeci de lei pentru obiecte aparent banale, precum seturi de carioci evaluate la 30 de lei, mini-creioane estimate la 15 lei sau pixuri inventariate la 80 de lei pentru un lot.
## Valorificarea bunurilor confiscate
Jucăriile erau evaluate la sume mai mari, de la 100 de lei pentru figurine sau jocurile din plastic, până la 150 de lei pentru jucării cu baterii și 200 de lei pentru jocuri produse în Hong Kong. Cea mai mare sumă consemnată în documentele prezentate de CNSAS este de 500 de lei, pentru o jucărie din material sintetic. Produse alimentare precum cafeaua, ciocolata, conservele sau supele erau, la rândul lor, inventariate și evaluate individual, în vederea valorificării. În lipsa unei rețele proprii de vânzare, Securitatea valorifica bunurile confiscate prin Consignație, singura formă de comerț semi-liber din România comunistă.
## Bișniță oficială
Consignația putea fi considerată “mall-ul” vremii, locul unde ajungeau produse occidentale sau obiecte rare, de la electronice și obiecte de colecție până la alimente greu de găsit în comerțul socialist. Dacă un obiect se vindea, statul își oprea un comision de 13%, iar restul banilor reveneau celui care îl pusese în vânzare. “Practic, temuta poliție politică făcea bișniță, strângând bani din vânzarea unor obiecte de mică valoare confiscate abuziv”, se arată în documentele CNSAS. Securitatea avea și misiuni economice în ultimii ani ai regimului, statul având nevoie acută de bani, inclusiv de valută, pentru plata datoriei externe. În special în ultimii ani ai regimului, când Nicolae Ceaușescu avea stringentă nevoie de valută pentru plata datoriei externe și pentru susținerea industriei falimentare, Securitatea trebuia să facă rost de fonduri.
CNSAS propune și o comparație cu prezentul, pentru cei ce nu au trăit în acele vremuri: “Imaginați-vă că, atunci când comandați ceva pe internet, livratorul deschide pachetul şi îşi opreşte lucrurile care îl interesează. Sau, dacă aţi comandat de mâncare, aceasta nu mai ajunge niciodată pe masa dumneavoastră fiindcă livratorul fie a vândut-o altcuiva pe traseu, fie a mâncat-o pentru că aşa a vrut. În plus, nu veţi primi niciodată explicaţii, nici scuze şi nici nu veţi avea cui să vă adresaţi”. Aceasta era realitatea pentru mulți români înainte de 1989, arată documentele de arhivă.
