Romario, părăsit de iubita cu 35 de ani mai tânără: Motivul e incredibil
Romario, legenda fotbalului brazilian, trece printr-o perioadă dificilă pe plan personal. Tiffany Barcelos, iubita sa studentă cu 35 de ani mai tânără, a decis să pună capăt relației. Motivul? Fostul atacant a fost surprins de paparazzi în compania unei alte femei, Barbara Cavalcanti, o apropiată a lui Barcelos.
Sfârșitul unei povești de dragoste
Studentă la stomatologie, Tiffany Barcelos a șters orice urmă a relației sale cu Romario de pe platformele sociale. De asemenea, tânăra nu-l mai urmărește pe brazilian pe Instagram, dar nici pe Barbara Cavalcanti. Decizia vine după o relație de aproximativ trei luni, timp în care Romario a fost văzut și cu alte femei, inclusiv cu Bruna Machado, o fostă parteneră.
Romario, considerat unul dintre cei mai mari atacanți din istoria fotbalului, a avut o carieră impresionantă, marcând goluri memorabile. A jucat la echipe de renume, precum PSV Eindhoven, FC Barcelona și Flamengo, și a contribuit decisiv la câștigarea Cupei Mondiale din 1994 cu Selecționata Braziliei. După retragerea din fotbalul profesionist, Romario a rămas în atenția publicului, implicându-se activ în politică.
Romario, de la terenul de fotbal la Senat
În 2009, Romario a agățat ghetele în cui, dar a revenit surprinzător în 2024, jucând timp de trei luni pentru America-RJ. Pe lângă cariera sa sportivă, Romario a fost ales în Camera Deputaților în 2010 și este senator în Brazilia din 2014. El a rămas o figură controversată, dar influentă în viața publică braziliană.
Recent, în cadrul unui interviu, Romario a fost pus să aleagă între doi fotbaliști de excepție: Vinicius Junior și Lamine Yamal. Spre surprinderea multora, fostul atacant a optat pentru starul Barcelonei, exprimându-și admirația pentru talentul și potențialul tânărului jucător. “Dintre Vinicius și Lamine Yamal, l-aș alege pe Yamal. Îmi place mult de tot de Yamal. E unul dintre cei mai talentați fotbaliști din lume, dintre cei veniți din generația nouă”, a declarat Romario.
Romario a adunat 55 de goluri în 71 de selecții la naționala Braziliei.