Cer senin Cluj 29°C Cer senin Timișoara 33°C Cer senin Iași 29°C Cer senin Constanța 27°C
ULTIMA ORA
România va trece la ora de vară în martie 2026 România va schimba ora și va trece la ora de vară în noaptea de 28 spre 29 martie 2026
Societate

România va trece la ora de vară în martie 2026 România va schimba ora și va trece la ora de vară în noaptea de 28 spre 29 martie 2026

20 martie 2026, 11:55 Mihai Constantinescu

România va trece la ora de vară în martie 2026

România va schimba ora și va trece la ora de vară în noaptea de 28 spre 29 martie 2026. Trecerea se va face de sâmbătă spre duminică, iar ora 3:00 va deveni ora 4:00. Medicii atrag atenția asupra potențialelor efecte pe care această schimbare le poate avea asupra organismului, care are nevoie de timp pentru a se adapta.

Posibile efecte asupra organismului

Schimbarea orei, fie la trecerea la ora de vară, fie la ora de iarnă, poate provoca tulburări temporare ale ritmului biologic, cu simptome care variază de la oboseală și dificultăți de concentrare până la tulburări de somn. Medicul specialist în medicină internă, Alexandru Nechifor, explică faptul că organismul uman funcționează după un ritm circadian, un mecanism intern care reglează somnul, apetitul și alte procese fiziologice importante. „Organismul are un ceas biologic care sincronizează somnul, foamea, secreția hormonală și temperatura corpului cu alternanța dintre zi și noapte. Când ora se modifică brusc, acest echilibru este perturbat temporar, iar corpul are nevoie de câteva zile pentru a se adapta”, a declarat medicul.

În primele zile după schimbarea orei, unele persoane pot resimți simptome ușoare. „Cele mai frecvente simptome sunt tulburările de somn, oboseala, somnolența în timpul zilei și dificultățile de concentrare. Mulți pacienți descriu și o stare de ‘ceață mentală’, în care randamentul intelectual scade”, a afirmat Alexandru Nechifor. De asemenea, oamenii se pot confrunta cu iritabilitate, scăderea nivelului de energie și o stare generală de disconfort.

Impactul asupra sistemului cardiovascular

Medicii atrag atenția că schimbarea ritmului biologic poate avea un impact și asupra sistemului cardiovascular, în special la persoanele cu afecțiuni preexistente. „Există studii care arată că în primele zile după schimbarea orei poate crește ușor riscul de evenimente cardiovasculare, precum creșterea tensiunii arteriale sau apariția unor tulburări de ritm cardiac la persoanele predispuse”, transmite medicul. Unele persoane pot resimți și dureri musculare sau articulare, ca reacție a organismului la schimbarea ritmului zilnic.

Recomandări pentru o adaptare mai ușoară

Pentru a facilita adaptarea organismului, specialiștii recomandă menținerea unui program regulat de somn, expunerea la lumină naturală dimineața, activitate fizică moderată, evitarea folosirii ecranelor înainte de culcare și respectarea unor ore regulate pentru mese. „Este important să menținem o rutină stabilă, pentru ca organismul să își poată recalibra mai ușor ceasul biologic”, a avertizat medicul Nechifor. În această perioadă, este importantă și alimentația. Medicii recomandă evitarea excesului de cafea, alcool sau mese grele seara, deoarece acestea pot afecta calitatea somnului. În schimb, sunt recomandate alimentele ușoare și nutritive, precum fructele, legumele, peștele, nucile și semințele, dar și o hidratare corespunzătoare.

Sursa: G4Media