Ministrul Sănătății, Alexandru ROGOBETE, a dezvăluit că a fost supus unor presiuni din partea unor „somități” din domeniul medical, după ce Ministerul a închis mai multe clinici private. Demersurile au venit ca reacție la decizia de a stopa temporar activitatea acestor unități din cauza unor deficiențe constatate în urma controalelor. ROGOBETE a precizat că a refuzat să cedeze acestor presiuni, insistând pe respectarea legislației.
Intervenții pentru redeschiderea clinicilor
Într-o declarație pentru Antena 3 CNN, ministrul a explicat că mai multe persoane au încercat să intervină pentru a grăbi redeschiderea clinicilor. Acesta a menționat că a avut discuții directe cu cei implicați, explicându-le că redeschiderea va fi posibilă doar după remedierea deficiențelor semnalate de inspectori. „M-au sunat și alții, m-a sunat și persoana a venit și la mine în birou i-am explicat că acea clinică se va redeschide doar după ce se respectă legislația și se aplică măsurile recomandate de inspectori”, a declarat ROGOBETE, citat de News.ro.
Ministrul a subliniat că a respins toate intervențiile, menționând că nu va semna redeschiderea clinicilor până când acestea nu vor implementa măsurile impuse de inspectorii sanitari. Acesta a accentuat importanța respectării legale, asigurând că deciziile luate au la bază principiul conform căruia sănătatea și siguranța pacienților sunt prioritare.
Cel mai amplu control din ultimii 20 de ani
Măsurile luate de Ministerul Sănătății fac parte dintr-o serie de controale ample demarate la finalul anului trecut. Peste 20 de clinici private din țară, care dețin săli de operație, au rămas fără autorizație de funcționare. Printre acestea se numără și clinica ORL vizată într-o investigație Snoop.ro, unde ar fi fost efectuate intervenții chirurgicale de către un medic fără specializare.
„Am demarat cel mai mare control din ultimii 20 de ani în toate clinicile private cu cel puțin o sală de operație”, a declarat ROGOBETE, explicând că ministerul verifică aspecte administrative, fără a putea investiga posibile cazuri de malpraxis. Ministrul a avertizat cetățenii să verifice autorizațiile sanitare de funcționare ale clinicilor și cabinetelor medicale. Controalele au vizat un număr considerabil de unități medicale. Peste 20 de clinici au rămas fără autorizație de funcționare, iar alte 30 au primit sancțiuni contravenționale.
