Fosile microbiene enigmatice descoperite în Maroc: O nouă perspectivă asupra vieții antice
O formațiune stâncoasă neobișnuită, cu o textură similară pielii de elefant, descoperită în Maroc, a determinat oamenii de știință să-și reconsidere teoriile despre locurile în care microbii antici ar fi putut prospera. Cercetările recente sugerează că aceste organisme primitive ar fi putut evolua în adâncurile întunecate ale oceanelor, nu doar în apele puțin adânci și luminate de soare, așa cum se credea până acum.
Microbi în adâncuri: Un nou capitol al evoluției
Geologul Rowan Martindale a făcut descoperirea în 2016, în timpul unei drumeții pe un deal din Maroc. O placă de rocă sedimentară prezenta o textură ridată, asemănătoare cu pielea de elefant, un model care a atras imediat atenția specialistului.
„M-am uitat la riduri și m-am gândit: «Acesta nu ar trebui să se afle în roci de acest fel. Ce naiba se întâmplă?»”, a declarat Martindale, profesor asociat la Școala Jackson de Geostiințe a Universității din Texas, Austin.
Analiza texturii rocilor a relevat faptul că aceasta păstra urmele unor covorașe microbiene fosilizate, structuri formate de comunități de microbi care au crescut pe sedimente. Cercetătorii estimează că aceste structuri atestă existența vieții microbiene cu peste 180 de milioane de ani în urmă, în timpul Jurasicului timpuriu. Principalul element de uimire a fost contextul: roca își avea originea la aproape 200 de metri adâncime, într-un mediu considerat inițial nepotrivit pentru dezvoltarea acestui tip de structuri.
Alunecări de teren subacvatice: Noi surse de nutrienți
Până acum, oamenii de știință considerau că astfel de structuri microbiene ridate se formau doar în medii cu adâncime mică, unde microbii aveau acces la lumina solară și puteau evita prădătorii. În apele mai adânci, formarea acestor modele era atribuită, de obicei, alunecărilor de teren subacvatice.
Martindale și echipa sa au propus o explicație alternativă. Aceștia sugerează că alunecările de teren au jucat un rol, dar nu prin formarea directă a ridurilor. În schimb, ele ar fi adus nutrienți pe fundul mării, stimulând creșterea microbilor și formarea structurilor.
Cercetătorii consideră că aceste microorganisme nu depindeau de lumina soarelui, ci de substanțe chimice pentru a obține energie, printr-un proces numit chemosinteză. Afluxul de nutrienți, ca urmare a alunecării de teren, ar fi susținut aceste comunități, în timp ce eliberarea compușilor toxici de sulf ar fi descurajat alte forme de viață marină să le perturbe.
Implicații majore: Reevaluarea trecutului microbian
Descoperirea are implicații importante pentru înțelegerea vieții antice. Dacă comunitățile microbiene chemosintetice au fost mai răspândite decât se credea anterior, fosilele acestora ar putea fi mai comune. O parte a provocării constă în dezvoltarea unei terminologii clare, care să permită diferențierea între structurile create de forțe fizice și cele generate de organisme vii.
Echipa de cercetare a publicat rezultatele studiului în revista Geology. Acesta aduce o perspectivă nouă asupra potențialului extins al vieții microbiene pe Pământ, chiar și în medii considerate anterior inospitaliere.
