Putin, avertizat în Parlament: Revoluție ca în 1917, riscul „până-n toamnă”
Ghenadi Ziuganov, liderul comuniștilor ruși, a avertizat recent despre riscul prăbușirii economice a Rusiei, asemănând situația actuală cu cea din 1917, dar a evitat să-l critice direct pe Vladimir Putin. Ziuganov a cerut guvernului să ia măsuri urgente pentru a evita un scenariu similar cu cel care a dus la revoluția bolșevică.
„V-am spus de zece ori – economia se va prăbuși în mod inevitabil. Primul trimestru a fost un colaps total. Dacă voi nu adoptați de urgență măsuri financiare, economice și de altă natură, până în toamnă ne așteaptă o repetare a ceea ce s-a întâmplat în 1917. Nu avem dreptul să repetăm asta. Haideți să luăm niște decizii!”, a declarat Ziuganov în Duma de Stat.
Rusia, o țară sub control strict
Afirmațiile lui Ziuganov vin într-un context în care Rusia este sub o cenzură strictă și în care orice formă de opoziție este reprimată. Partidul Comunist, din care face parte Ziuganov, este considerat parte a „opoziției controlate” de Kremlin, menită să ofere o aparență de pluralism politic. Serviciul Federal de Securitate (FSB), succesorul KGB-ului sovietic, își exercită o influență crescută în societate.
În ciuda avertismentelor, nu există semne de tulburări sociale majore. Protestele sunt interzise, iar disidenții riscă pedepse severe.
Inflația, o problemă reală
Serviciile de informații din Suedia estimează că inflația reală în Rusia atinge 15%, de aproape trei ori mai mult decât cifra oficială de 5,87%, comunicată la sfârșitul lunii martie. Ministrul Dezvoltării Economice, Maksim Reșetnikov, a recunoscut recent deteriorarea economiei ruse, resimțită puternic de companii. Datoriile antreprenorilor față de furnizori și contractori au crescut. Industria prelucrătoare și comerțul se confruntă cu cele mai mari probleme.
„Criza economică prinde amploare și a ajuns deja la întreprinderile mari, care de regulă sunt mai stabile financiar decât întreprinderile mici și mijlocii”, subliniază Ilia Sokolov, cercetător principal la Institutul Gaidar.
Putin cere mobilizare pentru front
Vladimir Putin a abordat timid problemele economice, dar a transmis că întreaga țară ar trebui să lucreze „pentru front”, similar cu perioada celui de-al Doilea Război Mondial. Războiul din Ucraina și sancțiunile occidentale au amplificat presiunile asupra economiei ruse, dependentă de exporturile de combustibili fosili.
Thomas Nilsson, șeful serviciului suedez de informații militare, identifică o „problemă sistemică” în economia rusă, inclusiv în sectorul militar. Producția de echipamente militare pentru război care sunt distruse pe câmpul de luptă nu reprezintă un model de creștere sustenabil. Nilsso mai atrage atenția asupra corupției și dependenței de creditele băncilor de stat.
Recent, un academician rus a fost aplaudat la scenă deschisă la o conferință organizată la Moscova, după ce l-a criticat pe Vladimir Putin din cauza situației economice. Roman Nigmatulin a afirmat că „Venitul pe cap de locuitor în Rusia este cel mai mic din Europa. Chiar și cele mai sărace regiuni din China depășesc cele mai sărace regiuni din Rusia,” adăugând că populația Rusiei scade cu 600.000 de oameni anual.
Sursa: Libertatea