PSD vrea scumpiri masive: Bilete mai scumpe la metrou și STB în București!
Bucureștenii ar putea plăti mai mult pentru transportul în comun, atât la suprafață, cât și la metrounn
Biletele pentru STB ar putea crește de la 3 la 5 lei, la solicitarea Partidului Social Democrat (PSD), în timp ce Metrorex, companie subordonată Ministerului Transporturilor condus tot de PSD, planifică o nouă scumpire a călătoriilor cu metroul.nn
Propunerea de majorare a tarifelor STB va fi înaintată primarului general, Ciprian Ciucu, de către Adunarea Generală a Asociaților (AGA) STB, cu sprijinul consilierilor PSD. Ciucu, deși nu deține majoritatea în Consiliul General, are un cuvânt greu de spus, deoarece de el depinde includerea proiectului pe ordinea de zi.nn
Marian Artimon, consilier PSD, a declarat că a trimis documentul cu propunerea săptămâna trecută, dar acesta nu a fost încă inclus pe ordinea de zi.nn
Scumpirile la STB, o schimbare de macaz a PSD?
Directorul general al STB, Andrei Dinculescu, a subliniat că majorarea tarifelor ar contribui la îmbunătățirea fluxului de numerar al companiei. STB a trimis o solicitare oficială, prin AGA, către Primărie, pentru majorarea prețului biletelor la 5 lei.nn
Această inițiativă vine în contradicție cu poziția PSD din ianuarie, când consilierii partidului s-au abținut de la vot într-o situație similară, stopând astfel scumpirea biletelor. Ulterior, PSD s-a lăudat public că a reușit să blocheze creșterea prețurilor.nn
Noua scumpire la metrou
Metrorex pregătește o nouă majorare a tarifelor, la mai puțin de un an și jumătate de la precedenta. Noile prețuri ar urma să intre în vigoare începând cu 1 mai.nn
Proiectul a fost publicat pe site-ul Ministerului Transporturilor, condus de Ciprian Șerban (PSD). Metrorex motivează scumpirile prin creșterea cheltuielilor, inclusiv din cauza scumpirii energiei, combustibilului și apei, susținând că subvenția primită de la stat nu acoperă aceste costuri.nn
O călătorie cu metroul ar urma să coste 7 lei, în creștere de la 5 lei. Două călătorii ar costa 14 lei, de la 10 lei. Un abonament lunar va ajunge la 140 de lei, față de 100 de lei în prezent.nn
De asemenea, biletele combinate Metrorex – STB vor fi și ele mai scumpe.nn
În ianuarie, PSD se opunea unei măsuri similare, dar acum susține o scumpire.