Fiica lui Victor Ponta, împiedicată să urce într-un avion care repatria cetățeni români Irina Ponta, fiica fostului premier Victor Ponta, nu a fost lăsată să urce în avionul care aducea cetățeni români din Dubai, a relatat România TV
Fiica lui Victor Ponta, împiedicată să urce într-un avion care repatria cetățeni români
Irina Ponta, fiica fostului premier Victor Ponta, nu a fost lăsată să urce în avionul care aducea cetățeni români din Dubai, a relatat România TV. Decizia ar fi fost luată de ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, din cauza unor posibile „vulnerabilități pentru cursă”. Fostul premier a confirmat informația pentru DC News.
Victor Ponta a declarat că Oana Țoiu a telefonat personal consulului din Dubai pentru a interzice urcarea fiicei sale în avionul cu destinația București, deși aceasta este minoră și se afla singură în zonă. Fiica fostului premier se afla într-o tabără în Oman și nu a putut fi adusă în siguranță împreună cu ceilalți copii în România. Ceilalți minori au fost transferați la Consulatul General al României din Dubai.
Reacția ministrului afacerilor externe
Oana Țoiu a declarat, într-o conferință de presă, că nu se iau decizii individuale privind apartenența politică a părinților unui copil, nici ca o prioritate sau deprioritizare. Ministrul a explicat că prioritățile pentru repatrierea copiilor sunt stabilite pe criterii obiective. Acestea includ cazurile medicale și grupurile școlare, inclusiv vârsta copiilor.
„Noi nu luăm decizii individuale privind apartenența politică a părinților unui copil, nici ca prioritizare, nici ca deprioritizare, dar ce pot să îi spun acum public domnului Ponta, așa cum pot să-i spun oricărui părinte, este că vom face tot ce ține de noi să existe rute pentru România și vom asigura prioritate în continuare copiilor”, a declarat Oana Țoiu.
Ministra a mai precizat că unii părinți solicită excepții pentru copiii lor. „Eu nu voi comenta despre cazul niciunui minor, dar criteriile au fost stabilite transparente public. Ce pot să confirm este că în această perioadă, indiferent de nume și prenume, sunt părinți care cer excepții în ordinea în care sunt stabilite de exemplu aceste priorități”, a adăugat Țoiu.
Poziția consulului general al româniei în dubai
Viorel Riceard Badea, consulul general al României în Dubai, a fost contactat de Gândul în legătură cu cazul fiicei fostului premier. Acesta a menționat că nu avea cunoștință despre situație.
„Sincer, nu ştiu că n-am fost acolo, eram cu un milion de români, pe telefon, care au un milion de probleme şi numai de-asta n-avem chef acum, înţelegeţi şi nici nu mă interesează, sincer. Nu ştiu absolut nimic despre chestia asta”, a declarat consulul. Întrebat dacă s-a interesat să verifice acuzația, Badea a răspuns: „Mă credeţi că nu mă interesează? De ce m-ar interesa?”
Consulul a precizat că se va interesa de acest caz.
Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că un număr de 250 de români, care au părăsit Emiratele Arabe Unite din cauza deteriorării situației de securitate în Orientul Mijlociu, au ajuns pe Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din București.
Sursa: Digi24