Paștele NEVOILOR în București: Învierea cu oamenii străzii

Forfota și resturi

Lena de pe Lânăriei descrie atmosfera specifică nopții de Înviere cu o clară notă de amărăciune. „Nu e loc de liniște în noaptea asta până la ora 2-3,” povestește ea. „După aia lumea intră în case. Bagă-n ea. După lumânările aprinse, lumina lui Isus se stinge. E curat după gunoieri pe la ora 12, e murdar după oameni după „Hristos a-nviat”. Mucuri de țigară, lumânări.”
nnSingurătatea și frigul sunt amintite de Georgel. „Rămânem noi, iar singuri. Acum nu că ne e foame, dar e frig în noaptea aia mare. Și dacă molfăi ceva mai trece frigul, noaptea.”

Ouăle, pâinea și refuzul

Masa de Paște, un simbol al sărbătorii, ia o formă diferită pentru oamenii străzii. Ginul, de la Cinema Patria, vorbește despre ouăle primite, adesea în exces. „Au rămas săracii și ăștia ne îndoapă cu ouă”, spune el. „Ne dau la Biserică ouă, că vin cu ouă să ciocnească. Ne dau ouă. Câte ouă să mănânce omul într-o noapte? Oul pute după o zi-două. Se lipește mirosul murdar de tine.”
nnCercel subliniază dificultatea accesului la biserică. „Nu ne lasă în biserică ca să luăm pâine de împărtășanie că puțim. Atunci cum să mănânc ouă așa fără pâine? Nu ne lasă în casa Domnului.” Gicu povestește despre faptul că sunt alungați din cimitire. “În cimitire ne dau afară cerșetorii. Că în ziua de Paște dimineața acolo vin oamenii cu cozonaci, cu pîine, cu miel. Acolo am putea și noi mânca. Dar ne dau afară cerșetorii.”
nnPentru unii, cum este Gicu, singura companie sunt stelele. „Cu un Cola de la Mac stau noaptea! Stau treaz și mă uit la stele! Cât sunt lume și mașini pe stradă, nu poți să vezi stele. Așa e gol în București!”, mărturisește el.

Familia absentă și legăturile de supraviețuire

Familia, pentru mulți, lipsește cu desăvârșire în aceste momente. Leana de pe Lânăriei povestește despre dezamăgire și respingere. „Eu am făcut rost de casă. Eu i-am băgat în casă. Ei m-au dat afară ca pe un câine”, mărturisește ea amărâtă.
nnPentru alții, singura familie este prietenul. Mărinică găsește sprijin în Haplea, câinele său. „Eu numai cu Haplea rămân. El este prietenarul meu, nu mă trădează. Oamenii trădează.”

Piticu, cu trotineta lui, simbolizează noblețea în mijlocul acestei realități. El se asigură că lumea se ferește de el și de trotineta lui pe care o folosește ca mijloc de transport, urcându-se în tramvai. Cercel, la rândul său, subliniază importanța vieții, indiferent de circumstanțe.
nnÎn ciuda tuturor greutăților, oamenii străzii își amintesc de spiritul sărbătorii, răspunzând la întrebarea „Hristos a înviat!” cu un răspicat „Adevărat a înviat!”.

Sursa: Libertatea