Cer acoperit de nori Cluj 20°C Ploaie moderată Timișoara 17°C Cer fragmentat Iași 23°C Cer senin Constanța 20°C
ULTIMA ORA
Pământul a vorbit cu Luna în ’46. Ce-a fost Proiectul Diana?
Sport

Pământul a vorbit cu Luna în ’46. Ce-a fost Proiectul Diana?

8 august 2026, 15:57 Redacția NewsFactor

Conform Antena 3: Primele semne ale explorării spațiale, din 1946

Pe 10 ianuarie 1946, în plină iarnă, la Camp Evans din New Jersey, o echipă formată din militari și civili a realizat un experiment epocal: au îndreptat un radar modificat spre Luna care răsărea și au trimis un impuls radio de mare putere. La aproximativ 2,5 secunde mai târziu, un ecou radio slab a apărut pe ecranul osciloscopului, confirmând că semnalul artificial ajunsese pe suprafața Lunii și se întorsese pe Pământ. Aceasta a marcat prima dată în istorie când omenirea reușea să facă un semnal artificial să „ricoșeze” dintr-un corp ceresc.

Cum a decurs experimentul „Proiectul Diana”

Impulsul radio, călătorind cu viteza luminii, a parcurs distanța uriașă de aproximativ 384.000 de kilometri până la Lună și înapoi, într-un timp total de circa 2,5 secunde. Experimentul, denumit „Proiectul Diana” după zeița romană a Lunii, a fost coordonat de locotenent-colonelul John DeWitt. Provocarea majoră consta în faptul că Luna este un obiectiv foarte îndepărtat, iar doar o fracțiune infimă din energia transmisă se întorcea la receptor. Pentru a depăși această dificultate, echipa a transformat radical un radar militar din Al Doilea Război Mondial, modelul SCR-271, și a construit o antenă impresionantă, cu 8 pe 8 elemente, montată pe un turn de aproximativ 30 de metri, pentru a concentra semnalul spre ținta cerească.

Pentru a capta semnalul slab de întoarcere, inginerii au dezvoltat un receptor ultrasensibil, capabil să filtreze zgomotul cosmic de fond și interferențele atmosferice. De asemenea, au fost necesare calcule precise pentru a compensa efectul Doppler, cauzat de mișcarea Lunii față de stația radar. Antena având o mișcare doar pe orizontală, experimentul putea fi realizat doar la răsăritul și apusul Lunii, oferind o fereastră de oportunitate de doar 40 de minute pe zi.

Importanța istorică a succesului radar

Înaintea acestui experiment, oamenii de știință nu erau siguri dacă semnalele radio de înaltă frecvență puteau pătrunde prin straturile dense ale ionosferei sau dacă se întorceau pur și simplu spre sol. „Proiectul Diana” a demonstrat, fără echivoc, că semnalele radar pot traversa ionosfera terestră și pot fi reflectate de Lună, dovedind că undele radio nu se disipă în drum spre spațiu. Acest succes a marcat, practic, nașterea astronomiei radar – posibilitatea de a observa și măsura distanța, mișcarea și proprietățile fizice ale obiectelor din sistemul solar prin analiza reflexiilor semnalelor transmise.

Pe termen lung, „Proiectul Diana” a deschis calea pentru utilizarea radarului ca instrument activ în studierea obiectelor cosmice aflate dincolo de atmosfera Pământului. Tehnologia radar nu mai era limitată la detectarea țintelor terestre sau a celor din apropiere, ci putea acum să străbată distanța considerabilă dintre Pământ și Lună și să primească un răspuns măsurabil. Prin demonstrarea posibilității trimiterii unui semnal către Lună și detectării acestuia pe Pământ, inginerii acelei perioade au pus bazele viitoarelor comunicații prin satelit și a misiunilor lunare.

Un capitol mai puțin cunoscut al cursei spațiale

Deși mulți istorici plasează începutul Cursei Spațiale între SUA și URSS la mijlocul anilor ’50, „Proiectul Diana” subliniază că imediat după Al Doilea Război Mondial, ambele superputeri făceau deja pași concreți spre explorarea spațiului. Paradoxal, experimentul a pornit dintr-o nevoie militară. După ce rachetele germane V2 au devenit, în 1944, primele obiecte create de om care au atins spațiul cosmic, Pentagonul se temea de dezvoltarea unor arme capabile să lovească teritoriul american. Militarii au solicitat echipei de la Camp Evans să verifice dacă un astfel de proiectil putea fi detectat și urmărit prin radar. Cum nu existau rachete de test la dispoziție, echipa a ales cel mai mare și mai apropiat obiect ceresc pentru experiment: Luna. Interesant este că tehnica „Moonbounce”, inaugurată de acest proiect, este folosită și astăzi de radioamatori sub denumirea de comunicație EME (Earth-Moon-Earth).

Sursa: Antena 3