Milioane de sateliți ar putea schimba pentru totdeauna noaptea Pământului
București – Propunerile de a lansa oglinzi reflectorizante și până la un milion de sateliți pe orbita joasă a Pământului sunt criticate de cercetători. Aceștia avertizează că astfel de inițiative ar putea avea consecințe majore asupra sănătății umane și a ecosistemelor, perturbând ritmurile circadiene și ciclurile naturale.
Cercetătorii din domeniul somnului și al ritmurilor biologice și-au exprimat îngrijorările într-o serie de scrisori adresate autorităților competente din SUA. Semnatarii, președinți a patru societăți științifice internaționale, reprezintă aproximativ 2.500 de oameni de știință din peste 30 de țări.
Lumina artificială și impactul asupra vieții
Autoritatea de reglementare din SUA examinează planurile startup-ului Reflect Orbital de a ilumina zone de pe Pământ pe timp de noapte, prin intermediul unor sateliți reflectorizanți. În același timp, SpaceX are în plan lansarea a până la un milion de sateliți. Aceste proiecte ar putea modifica semnificativ mediul natural de lumină nocturnă, la scară planetară, susțin cercetătorii.
Modificarea ciclului lumină-întuneric ar putea perturba ceasurile biologice. Acestea reglează somnul și secreția hormonală la oameni și animale, dar și migrația speciilor nocturne, ciclurile sezoniere ale plantelor și ritmurile fitoplanctonului marin. Acesta susține lanțurile trofice oceanice. „Spunem doar atât: vă rugăm să vă gândiți înainte de a merge mai departe, pentru că acest lucru ar putea avea implicații globale, inclusiv asupra securității alimentare. Plantele au nevoie de noapte. Nu o poți elimina pur și simplu”, a declarat profesorul CHARALAMBOS KYRIACOU, genetician la Universitatea din Leicester și președinte al Societății Europene de Ritmuri Biologice (EBRS).
Efecte potențiale asupra sănătății și mediului
REFLECT Orbital intenționează să folosească sateliți echipați cu oglinzi pentru a redirecționa lumina solară către zone de aproximativ 5-6 km lățime. Iluminarea ar putea fi ajustată, de la nivelul luminii lunii pline până la cel al amiezii. Compania susține că sistemul ar putea extinde producția de energie solară și ar putea oferi iluminare pentru proiecte de construcții sau agricultură.
SPACE X propune lansarea a până la un milion de sateliți pentru a crea o rețea de calcul alimentată solar, pe orbită. Compania afirmă că sistemul ar putea reduce consumul de energie și nevoile de răcire ale centrelor de date de pe Pământ. Specialiștii avertizează, însă, că efectele ar putea fi devastatoare.
„Studiile științifice au arătat deja că numărul actual de sateliți de pe orbită a crescut luminozitatea difuză a cerului nocturn, sau așa-numitul «sky glow», cu aproximativ 10%”, a explicat RUSKIN HARTLEY, director executiv al organizației DarkSky International.
Profesoara TAMI MARTINO de la Universitatea din Guelph, președinta Societății Canadiene de Cronobiologie, a subliniat importanța de a evalua impactul asupra vieții pe Pământ. „Întrebarea reală nu este cât de puternică este lumina comparativ cu cea a lunii, ci dacă sistemele biologice pot detecta schimbarea”, a spus ea.
Într-o scrisoare separată, specialiștii au subliniat că perturbarea ritmurilor circadiene este un mecanism fiziologic care determină consecințe majore negative asupra sănătății. Ei au cerut autorităților să trateze schimbarea cerului nocturn cu aceeași seriozitate ca alte modificări de mediu la scară planetară.
În prezent, compania Reflect Orbital a refuzat să comenteze. Nu a existat un răspuns nici din partea SpaceX.
