Cetățeanu din Eminescu: O stradă, un poet, o dilema
Bucureștiul, capitala României, își strigă durerea prin străzile care poartă numele unor mari personalități ale culturii române, printre care se numără și Mihai Eminescu. De trei decenii, imaginea acestei renumite artere — Strada Mihai Eminescu — reflectă nu doar mândria națională, ci și neputința administrației locale de a-i păstra statura de simbol cultural.
În 1998, pe plăcuța străzii scria cu litere mari: „Str. Mihai Eminescu – poet național”. De atunci, imaginea străzii a fost alterată de mai multe ori, odată cu mentalitatea politică a epocii. În 2005, denumirea a fost schimbată în „Str. Mihai Eminescu – poet român”, iar în 2016, a revenit la o variantă simplificată: „Str. Mihai Eminescu – poet”. Schimbările subliniază o dilema persistentă în societatea românească: cum ne raportăm la identitatea culturală și la moștenirea națională?
Meme temporale și declarații controversate
Declarațiile lui H.R. Patapievici, care a afirmat că „Eminescu este cadavrul nostru din debara”, ridică semne de întrebare asupra valorii pe care societatea o acordă culturii naționale într-o eră a globalizării. „Trădarea” evocată de unii critici se conturează în jurul supunerii față de un tip de patriotism cosmopolit, care neglijează patrimoniul istoric și identitatea națională.
Pe fondul acestor dezbateri, Eminescu continuă să fie figura emblematică a românismului, iar cuvintele sale din publicația „Timpul” rămân, din păcate, la fel de actuale. „În administrație, în finanțe, la Academie…” scria Eminescu, semnalând o corupție endemică care persistă în societatea românească. “Statul a devenit un obiect al unei spoliatiuni continue,” avertiza poetul, o realitate care pare să nu fi dispărut.
Prăbușirea identității culturale
Pe fundalul unei realități deplorabile, străzile cu nume de mari scriitori precum Mihai Eminescu, I.L. Caragiale sau George Enescu se degradează continuu. Autori și critici, printre care și Marin Voicu, lansează un apel disperat către autorități pentru a stopa acest declin. „Starea mizerabilă a străzilor care poartă numele acestor iluștri oameni de cultură este o rușine pentru București,” spune Voicu, subliniind ignorarea continuă a moștenirii culturale.
După opt ani de la prima sa atenționare, Voicu observă că orașul rămâne captiv într-un cerc vicios, nesimțind niciun ecou din partea autorităților locale. Acestea au adesea alte agende, iar străzile pe care ar trebui să le prețuim devin simple artere de circulație, fără o valoare simbolică.
O moștenire în pericol
Întrebarea care se ridică acum este ce se va întâmpla cu celebra „Str. Mihai Eminescu” dacă degradarea continuă? Voicu subliniază că patrimoniul cultural nu poate fi ascuns într-o „debăra euroatlantică”, ci trebuie asumat, cunoscut și admirat. Deși denumirile străzilor precum „Colegiul Național Ion Luca Caragiale”, „Bd. Nicolae Bălcescu” sau „Teatrul Național Ion Luca Caragiale” evocă mândrie, Eminescu rămâne oarecum dosit într-un colț al orașului, fără a beneficia de aceeași recunoaștere.
Pe străzile din București, care dețin 90 de bulevarde, puțini dintre aceștia sunt dedicați oamenilor de cultură reali. „Se poate observa o tristețe profundă legată de abordarea măruntă a politicienilor în raport cu moștenirea culturală,” încheie Voicu.
Astfel, în ciuda schimbărilor superficiale și a declarațiilor pline de entuziasm, e clar că o luptă haotică pentru identitate și recunoaștere continuă să se desfășoare, iar poezia lui Mihai Eminescu rămâne un simbol ambivalent al acestei lupte.
