A murit Domnica Trop, ”privighetoarea” de la marginea lumii, la 87 de ani
Luni, rapsodul folk Domnica Trop, cunoscută ca ”privighetoarea” din Mehedinți, a încetat din viață la vârsta de 87 de ani. Trăind în mijlocul munților, la Izverna, Trop a fost una dintre ultimele reprezentante ale tradiției muzicii populare românești, străbătând calea cântecului din lumea veche a satului.
O viață dedicată tradiției
Domnica Trop, născută într-o familie de artiști populari, și-a descoperit talentul încă din copilărie, devenind o prezență constantă la evenimentele folclorice din sat. ”M-am născut cu cântecul pe buze”, declara ea cu mândrie, amintind de mama sa, una dintre bocitoarele celebre ale localității. Primul ei concert a avut loc la 27 de ani, când învățătorul Vasile Căpăstraru a adus-o în atenția marilor artiști ai vremii, precum Maria Ciobanu și Ion Dolănescu.
După acea primă reușită, Domnica Trop a participat la Festivalul Maria Tănase din Craiova, unde a fost distinsă cu un premiu special. ”De atunci am început să cutreier țara”, spunea artista, care își împărțea timpul între muzică și responsabilitățile de acasă, având grijă de gospodăria sa și de soțul său, Gheorghe.
Moștenirea unei voci legendare
Pe parcursul carierei sale, Domnica Trop a lăsat în urma sa un repertoriu bogat de cântece populare vechi, multe dintre ele adoptate de interpreți renumiți. Cântecele sale, precum ”Mărie, Mărie” și ”Ursitoare, ursitoare”, au rezonat în sufletele iubitorilor de folclor autentic.
”În ele se află sufletul neamului meu”, afirma ea, descriind legătura profundă pe care o avea cu muzica. Pereții casei sale erau împodobiți cu chilimuri țesute de mână, iar iarna, când vremea era aspră, Domnica își petrecea timpul cântând la gura sobei.
Artista a fost adeptă a costumului popular, despre care spunea că este o moștenire valoroasă. ”Dacă mi le-aș vinde, ar fi ca și cum mi-aș vinde ființa”, spunea cu emoție, subliniind importanța tradiției în identitatea sa.
Recunoaștere și dezamăgire
În 2013, Domnica Trop a primit titlul de Tezaur Uman Viu, un distincție rară care punctează importanța sa în păstrarea culturii românești. Deși a fost onorată pentru contribuția sa, artista demeîntra îngrijorată că odată cu plecarea ei, cântecele sale vor fi uitate. ”Eu mor mâine, poimâine și ele vor pieri odată cu mine”, se plângea, reflectând asupra efemerității tradiției.
Cântecele sale, precum ”Sara când răsare luna”, au intrat deja în istoria muzicii folclorice românești, fiind preluate de diverși artiști. Cu toate acestea, nostalgică după vremurile de altă dată, Domnica își dorea ca oamenii să-și aducă aminte de originea acestor melodii.
Moartea sa marchează nu doar pierderea unei voci inconfundabile, ci și închiderea unei porți către tradițiile strămoșești care au definit identitatea culturală românească. Fie ca amintirea Domnicăi Trop să rămână vie în inimile celor care au iubit muzica de altădată.
