Mănăstirea Radu Vodă, o oază de liniște în agitația din București

Un loc cu istorie

Mănăstirea, fondată în 1508, în timpul domniei lui Mihnea cel Rău, a fost martora unor perioade tumultoase din istoria României. Arhimandritul Nectarie Șofelea, starețul mănăstirii, amintește de perioada în care schitul a fost construit, un loc destinat liniștii într-o țară zbuciumată. Radu Mihnea a fost cel care a renovat-o, lăsând moștenire biserica, turnul clopotniță și beciurile domnești.

Părintele Hrisant Bache, monah la Radu Vodă, simte o legătură profundă cu acest loc, ca și cum ar fi fost aici de o veșnicie. Pentru el, fiecare zi trăită în mănăstire este importantă.

„Spitalul” de urgență

Cu credincioșii, mănăstirea este văzută ca un „spital de urgență” spiritual. Oameni de toate vârstele și din toate categoriile sociale găsesc aici un sprijin, o alinare. Arhimandritul Nectarie Șofelea subliniază importanța Sfântului Ierarh Nectarie, un mare vindecător.

Mulți credincioși caută liniștea și alinare la mănăstire, unii sperând într-o minune. Părinții încearcă să înțeleagă problemele omului modern, oferind soluții pentru anxietate, depresie sau dependențe. Părintele Hrisant Bache explică faptul că depresia apare atunci când mintea este preocupată de trecut, iar anxietatea se manifestă prin grija exagerată față de viitor.

Comunitate și tradiție

Comunitatea joacă și ea un rol important în vindecare. Credincioșii se adună la slujbe, în biserică, dar și la patiseria din curtea mănăstirii. Aici, protosinghelul Simeon Cuțui, exarh cultural, aduce produse românești și grecești, inclusiv măsline, uleiuri și ceaiuri de la Muntele Athos.

Pe lângă asta, monahul Calinic, responsabilul atelierului de tămâie, continuă o tradiție veche de secole, învățată pe Muntele Athos. Atelierul produce aproximativ 17 kilograme de tămâie pe zi, devenind o sursă importantă pentru bisericile din București.

Mănăstirea Radu Vodă rămâne un loc de speranță și ajutor, un „spital de urgență” deschis non-stop, după cum spune părintele Hrisant Bache.