Mall-uri cu program redus? Bușoi, despre raționalizarea energiei
Conform Antena 3: Secretarul de stat în Ministerul Energiei, Cristian Bușoi, a explicat joi, la Antena 3 CNN, cum ar urma să fie aplicate măsurile de limitare a consumului de energie pentru marile companii, în cazul unui scenariu de forță majoră. El a subliniat că deconectarea va fi ultima soluție, aplicabilă doar dacă reducerile voluntare de consum nu ar fi suficiente.
Reducerea consumului, ultimă soluție în criza energetică
Dispeceratul Energetic Național, gestionat de Transelectrica, ar putea emite notificări cu cel puțin 24 de ore înainte de aplicarea unor măsuri de reducere a consumului pentru anumite tranșe de clienți. Aceste măsuri ar interveni doar dacă există riscuri în piața de energie și dacă nu pot fi acoperite nevoile prin importuri. Cristian Bușoi a precizat că echipele Transelectrica sunt deja în contact cu marile companii pentru a discuta soluții realiste, punând accent pe protejarea echipamentelor industriale.
„E foarte important înainte de orice să nu afectăm echipamente. E contraproductiv să ajungem să oprim pentru că un echipament a fost deconectat să trebuiască să fie înlocuit, să fie plătit, să ajungem în procese. Din punctul acesta de vedere e toleranță zero”, a explicat secretarul de stat.
Măsurile de limitare a consumului pentru marii consumatori ar putea fi activate în scenariul în care producția internă, inclusiv din rezervele de la Rovinari și Hidroelectrica, nu ar acoperi deficitul, iar importurile ar fi insuficiente. Astfel, ar fi necesară o reducere de câteva sute de Megawați în orele de vârf.
Supermarketurile și mall-urile nu vor fi închise
Cristian Bușoi a exclus categoric posibilitatea ca supermarketurile sau mall-urile să fie închise sau să aibă program redus din cauza măsurilor de raționalizare a energiei. Acestea ar putea fi, însă, vizate de propuneri de reducere a luminozității.
„Pot fi discuții despre reduceri de luminozitate. Am primit și câteva propuneri de reducere voluntară a complexelor comerciale, care au înțeles apelul. Oricum au luminozitate pe becuri și mecanisme inteligente. E mai ușor decât la un consumator care consumă în bandă, cu echipamente care nu pot fi ușor regândite, recalibrate. Vorbim despre un moment destul de îndepărtat și poate nici măcar necesar pentru perioada următoare. Nu vom ajunge acolo”, a declarat Bușoi.
Consumatorii casnici, feriți de restricții
Secretarul de stat a asigurat că, în niciun scenariu, consumatorii casnici nu vor fi afectați de eventuale măsuri de reducere a consumului. Există, totuși, recomandări și apeluri la reducerea voluntară a consumului.
Companii mari precum Dacia sau Ford ar putea fi printre cele care își vor reduce consumul, însă doar ca ultimă soluție, în cazul în care importurile devin insuficiente, de exemplu, prin oprirea centralei nucleare de la Kozlodui. Meteorologii și specialiștii din domeniul gestionării resurselor de apă și-au exprimat îngrijorări legate de prognozele meteo nefavorabile.
Între timp, în contextul opririi temporare a Reactorului 2 de la Cernavodă, Ministerul Energiei a anunțat scoaterea din rezervă a grupului energetic Rovinari 4, o unitate pe cărbune de aproximativ 330 MW. Autoritățile au reafirmat că Sistemul Electroenergetic Național este stabil și nu există riscuri iminente pentru alimentarea cu energie electrică la nivel național.
Sursa: Antena 3