Nori împrăștiați Cluj 17°C Ploaie ușoară Timișoara 24°C Cer acoperit de nori Iași 18°C Cer senin Constanța 20°C
ULTIMA ORA
Maia Sandu cere din nou retragerea trupelor ruse din Transnistria Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a reiterat marți, cu ocazia comemorării a 34 de ani de la izbucnirea războiului din Transnistria, solicitarea de retragere a trupelor rusești din regiunea separatistă
Societate

Maia Sandu cere din nou retragerea trupelor ruse din Transnistria Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a reiterat marți, cu ocazia comemorării a 34 de ani de la izbucnirea războiului din Transnistria, solicitarea de retragere a trupelor rusești din regiunea separatistă

3 martie 2026, 11:15 Mihai Constantinescu

Maia Sandu cere din nou retragerea trupelor ruse din Transnistria

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a reiterat marți, cu ocazia comemorării a 34 de ani de la izbucnirea războiului din Transnistria, solicitarea de retragere a trupelor rusești din regiunea separatistă. Șefa statului a subliniat că prezența militară străină pe teritoriul moldovenesc contravine aspirațiilor de pace și stabilitate ale țării.

„Republica Moldova nu dorește război, dorește pace. Iar pacea adevărată nu poate fi construită pe minciună și nu poate fi construită cu trupe străine pe teritoriul nostru. Cerem cu fermitate retragerea trupelor rusești de pe teritoriul Republicii Moldova”, a declarat Maia Sandu.

Agresiunea Rusiei, o constantă în istoria Republicii Moldova

În discursul său, Maia Sandu a făcut o paralelă între conflictul din 1992 și războiul actual din Ucraina, amintind că, în ambele cazuri, Rusia a fost agresorul. Președintele a respins ferm orice încercare de a pune pe picior de egalitate cele două părți implicate în conflict. Ea a accentuat faptul că Moldova nu a pornit războaie și și-a apărat doar teritoriul.

„Trebuie să spunem lucrurilor pe nume. În război agresorul este cel care atacă. În 1992, agresorul a fost Rusia, astăzi, în Ucraina, agresorul este Rusia. A spune că ambele părți sunt vinovate – înseamnă a falsifica adevărul. Republica Moldova nu a râvnit la teritorii străine, nu a pornit războaie, și-a apărat doar pământul strămoșesc”, a subliniat Maia Sandu.

Amenințări la adresa păcii și securității în regiune

Șefa statului a avertizat că, deși metodele de agresiune s-au schimbat, amenințarea la adresa Republicii Moldova persistă. Maia Sandu a subliniat că, în prezent, agresiunea se manifestă prin propagandă, dezinformare și manipulare, catalogând această realitate drept un „război cognitiv” ce vizează memoria și identitatea. Ea a subliniat importanța sprijinului acordat de Ucraina pentru apărarea păcii și libertății în regiune.

„Astăzi, la mai bine de trei decenii, pacea și libertatea noastră sunt amenințate. Ele sunt apărate inclusiv pentru noi de către ucraineni pe câmpul pe luptă. Nici până astăzi, agresiunea împotriva noastră nu a dispărut, doar metodele s-au schimbat. Dacă în 1992 agresiunea a venit cu tancuri, astăzi ea vine prin propagandă, dezinformare și manipulare. Trăim un veritabil război cognitiv, un război care ţinteşte memoria şi identitatea”, a spus președintele.

Războiul de pe Nistru, un conflict sângeros

Războiul din Transnistria, declanșat în 1992, a dus la pierderea a 321 de vieți și la rănirea altor mii de persoane. Peste 30.000 de moldoveni au luptat împotriva separatiștilor transnistreni, susținuți de Rusia, în încercarea de a-și apăra independența și suveranitatea. În prezent, în regiune sunt staționate trupe rusești, a căror retragere este cerută constant de autoritățile de la Chișinău.

Sursa: G4Media