Un portret inedit al tânărului Mircea Lucescu, realizat în 1970, dezvăluie detalii surprinzătoare din cariera celui care avea să devină un antrenor de renume. Articolul jurnalistic, publicat în revista ”Educație fizică și sport”, schițează un parcurs sportiv presărat cu suișuri și coborâșuri.
Începuturile unui fotbalist
Mircea Lucescu a debutat în fotbal la vârsta de nouă ani. Un moment semnificativ a fost participarea la o competiție școlară pe stadionul ”23 August”, cel mai mare din țară la acea vreme, în 1959. Echipa sa a pierdut, dar experiența a marcat începutul unei cariere remarcabile.
Puțini știu că Lucescu a fost atras și de atletism, alergând în probele de semifond la 800 și 1.500 de metri, în jurul vârstei de 14 ani. Performanțele sale în probele de atletism au fost de 11,6 secunde pe 100 m, 5,95 m la lungime și 1,65 m la înălțime. În 1962, s-a legitimat ca fotbalist la Școala sportivă nr. 2 din București, sub îndrumarea antrenorului Victor Stănculescu.
De la juniori la echipa națională
După ce a fost remarcat la meciurile campionatului de juniori, Lucescu a fost invitat la antrenamentele echipei Dinamo București, dar din cauza distanței a renunțat. În 1963, acesta a fost legitimat pentru Dinamo de către antrenorul Traian Ionescu. Debutul la echipa mare a întârziat, dar în toamna aceluiași an, Lucescu a debutat internațional la juniori, într-un meci egal cu Bulgaria la Ploiești.
În 1964, a rămas la Dinamo, dar a jucat doar 27 de minute în Divizia A într-un singur meci contra Rapidului. În 1965, nemulțumit de lipsa de șanse, s-a transferat la Politehnica (Știința) București, în Divizia B, unde a rămas până în primăvara lui 1967. Tot în 1966, mai precis pe 6 noiembrie, Lucescu a debutat la echipa națională într-un meci contra Elveției, la București.
Un maestru al sportului și o finală memorabilă
În iunie 1967, după ce a îndeplinit norma de 10 jocuri în echipa reprezentativă, Mircea Lucescu a devenit primul maestru al sportului din Divizia B. Anii 1967 și 1968 au fost martorii ascensiunii sale, jucând atât la Dinamo, cât și la echipa națională.
O serie de accidentări și rămânerea pe banca de rezerve au alimentat ideea retragerii. Finala Cupei României Dinamo – Rapid, în 1968, a reprezentat un punct de cotitură. Intrând pe teren în minutul 75, Lucescu a oferit o pasă decisivă și a marcat două goluri în prelungiri, asigurând victoria echipei sale. În 15 ianuarie 1969, pe stadionul Wembley, Lucescu a fost căpitanul echipei naționale într-un meci cu campionii mondiali, încheiat la egalitate.
