Lege nouă pentru handicap: Ce obligații apar acum

Cine va fi obligat să respecte noile reguli

Textul legal se referă la furnizorii de servicii sociale acreditați, publici sau privați, destinați persoanelor cu handicap. Aceștia vor trebui să asigure accesibilizarea informațiilor, comunicării, procedurilor interne și mediului informațional, adaptat în funcție de tipul de dizabilitate al beneficiarilor. Legea 102/2026 menționează explicit dizabilitățile senzoriale, intelectuale, psihice și de comunicare. Prin urmare, nu este suficient ca un regulament sau o procedură să existe într-un dosar sau să fie afișată pe un perete; persoana căreia îi este destinată informația trebuie să poată avea acces real la ea.

Adaptări pentru deficiențe senzoriale și de comunicare

Una dintre obligațiile prevăzute expres de lege este posibilitatea utilizării materialelor în Braille pentru persoanele nevăzătoare. Un regulament tipărit obișnuit nu este accesibil pentru o persoană nevăzătoare doar pentru că a fost pus la dispoziția tuturor beneficiarilor. În funcție de situație, furnizorul va trebui să ofere o variantă adaptată. Legea enumeră, printre materialele accesibile: Braille, format audio, video subtitrat, interpretare în limbaj mimico-gestual, interpretare în limba semnelor române și comunicare augmentativă și alternativă. Formularea „după caz” indică faptul că un centru nu trebuie neapărat să transforme fiecare document în toate aceste forme simultan, ci să folosească soluțiile necesare beneficiarilor săi.

O obligație importantă privește persoanele cu deficiențe de auz. Un anunț făcut exclusiv verbal sau o alarmă exclusiv sonoră poate fi inutilă pentru cineva care nu aude. Noua lege menționează atât videoclipurile subtitrate și interpretarea în limba semnelor, cât și semnalizarea adaptată prin pictograme, semnale tactile, sonore sau vibrații. În situațiile de urgență, asemenea diferențe nu sunt doar o problemă de confort, ci pot determina dacă persoana primește sau nu avertizarea la timp.

Legea se referă și la dizabilitatea intelectuală, psihică și de comunicare, pentru care sunt prevăzute proceduri și ghiduri simplificate, cu suport vizual. Ideea este ca beneficiarul să poată înțelege informații care îi afectează direct viața, precum programul centrului, drepturile sale, regulile, tratamentul sau modalitatea de depunere a unei reclamații.

Tehnologii asistive și proceduri interne accesibile

Furnizorii vor trebui să asigure, în funcție de necesități, și tehnologii asistive relevante. Termenul poate acoperi instrumente foarte diferite, precum cititoare de ecran, software de transformare a textului în voce, dispozitive de comunicare, programe de mărire a textului, sisteme de subtitrare sau dispozitive care folosesc semnale tactile sau vibrații. Legea nu impune un singur tip de tehnologie, pentru că nevoile unei persoane nevăzătoare sunt diferite de cele ale unei persoane cu surditate sau cu dificultăți de comunicare.

O componentă importantă a legii este că nu se limitează la informațiile publice, vorbind explicit despre procedurile interne ale serviciului social. Acestea pot privi regulile centrului, modalitatea de solicitare a unui serviciu, reclamațiile, procedurile de urgență, programul sau drepturile și obligațiile beneficiarului. Dacă persoana nu poate înțelege regulile, devine foarte greu să i se ceară ulterior să le respecte. Prin urmare, obligația de accesibilizare poate schimba inclusiv modul în care centrele redactează și prezintă procedurile folosite zilnic.

Legea 448/2006 definește deja accesibilitatea ca adaptarea mediului fizic, informațional și comunicațional la nevoile persoanelor cu handicap. În forma actuală a Legii 448/2006, autoritățile și furnizorii de servicii sociale au obligația generală de a respecta și garanta drepturile persoanelor cu handicap, iar accesul la informație face parte din conceptul de accesibilitate. Noutatea din Legea 102/2026 este că obligația devine mult mai concretă, enumerând explicit formele de comunicare și tipurile de adaptări pe care furnizorii trebuie să fie pregătiți să le ofere. Asta face mult mai dificilă situația în care un serviciu poate susține că informația este „disponibilă”, deși beneficiarul nu are nicio modalitate efectivă de a o accesa.

Legea a fost publicată la 24 iunie 2026, dar articolul II stabilește că prevederile intră în vigoare la un an de la publicare, adică la 24 iunie 2027. Perioada permite furnizorilor să își adapteze documentele, procedurile, semnalizarea, tehnologia, pregătirea angajaților și contractele cu interpreți sau alți specialiști. În unele centre, modificările pot fi relativ simple. În altele, pot presupune investiții și schimbarea întregului mod de comunicare cu beneficiarii.

Legea 102/2026 nu introduce aceste obligații pentru orice magazin, companie sau instituție publică din România. Textul modificat se referă specific la furnizorii acreditați de servicii sociale destinate persoanelor cu handicap. Alte instituții pot avea deja obligații de accesibilitate prin alte articole ale Legii 448/2006 sau prin legislație conexă, dar noua modificare vizează acest segment concret.

Pentru o persoană cu dizabilitate, schimbarea poate însemna lucruri foarte practice. Un beneficiar nevăzător ar trebui să poată primi informația într-un format pe care îl poate folosi. O persoană surdă ar trebui să poată avea acces la comunicare vizuală sau interpretare atunci când este necesară. O persoană cu dizabilitate intelectuală ar trebui să poată primi o procedură într-o variantă simplificată, nu doar într-un limbaj administrativ imposibil de urmărit. O persoană care nu poate vorbi ar trebui să poată utiliza o formă alternativă de comunicare. Legea mută accentul de la „informația există” la „beneficiarul poate efectiv să o primească și să o înțeleagă”. Pentru centrele și furnizorii de servicii sociale, următoarele luni reprezintă perioada în care trebuie pregătite adaptările necesare înainte ca obligațiile să devină efective în iunie 2027.

Sursa: Doctorulzilei.ro