Cer senin Cluj 18°C Cer senin Timișoara 18°C Cer senin Iași 15°C Cer acoperit de nori Constanța 10°C
ULTIMA ORA
Tehnologie

Samsung a lansat oficial noua serie de telefoane de vârf de gamă Galaxy S26, în cadrul evenimentului Unpacked de la San Francisco

1 martie 2026, 03:09 Mihai Constantinescu

Samsung a lansat oficial noua serie de telefoane de vârf de gamă Galaxy S26, în cadrul evenimentului Unpacked de la San Francisco. Noile modele, Galaxy S26 Ultra, Galaxy S26+ și Galaxy S26, păstrează mare parte din design-ul și configurațiile generației trecute, însă există modificări pentru fiecare din cele trei telefoane. Prețurile de lansare în acest an sunt, însă, mai mari ca anul trecut.

Data de lansare în România și prețuri
Noile modele vor fi disponibile și în România începând cu data de 11 martie. Prețurile de lansare pentru noile telefoane sunt mai mari față de anul trecut, astfel „Samsung S26” (varianta de 256 GB) costă de la 5.100 lei, comparativ cu prețul de pornire al modelului anterior de 4.500 de lei. În varianta de 512 GB, S26 costă 6.100 lei. Modelul mai mare, „Samsung Galaxy S26+” pornește de la 6.400 de lei pentru varianta 256 GB, față de 5.700 de lei anul trecut.

Caracteristici și noutăți
Modelul de top, Galaxy S26 Ultra, primește cele mai mari schimbări față de generația precedentă. Acesta vine cu noul procesor octa-core Snapdragon 8 Elite Gen 5 și o viteză de încărcare mai mare pe fir de 60W. De asemenea, modelul Ultra vine cu o funcționalitate inovatoare numită „Privacy Screen”, care permite ecranului să se întunece automat atunci când este privit din unghiuri laterale, oferind un nivel sporit de protecție a datelor personale. Funcția poate fi activată doar în anumite aplicații sau individual pe alertele și notificările care apar pe ecran, oferind utilizatorilor un control mai bun asupra confidențialității lor.

Modelele Galaxy S26 și S26+ vin cu procesorul propriu Samsung Exynos 2600, un procesor deca-core care, în primele teste, arată performanțe foarte apropiate de cele ale Qualcomm Snapdragon 8 Elite Gen 5. Galaxy S26 are o diagonală a ecranului ușor mai mare, de 6,3 inci, și o capacitate a bateriei mărită la 4.300 mAh, în timp ce S26+ primește o încărcare wireless mai rapidă de 25W, dar păstrează aceeași capacitate a bateriei ca anul trecut.

Rămânând competitivi pe piața tehnologiei, noile telefoane Samsung Galaxy S26 aduc îmbunătățiri graduale, dar semnificative, în ceea ce privește performanța, eficiența energetică și experiența utilizatorului. Cu prețuri mai mari, dar și cu funcționalități avansate, seriea Galaxy S26 se poziționează puternic pe segmentul de vârf al telefoanelor mobile, oferind utilizatorilor opțiuni diverse și personalizate pentru nevoile lor specifice.