Industria comunistă: Ce ascundea „fabrică de tot” acum 3 luni

Conform G4Media: Industria românească, în pragul colapsului în 1989, contrazice mitul prosperității

Documente desecretizate ale Securității arată o imagine sumbră a industriei românești în septembrie 1989, departe de idealizarea promovată în discursurile nostalgice. Un raport intern, publicat de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), dezvăluie uzine mari aflate în blocaj, incapabile să-și respecte planurile din cauza lipsei acute de materii prime, componente și fonduri pentru salarii.

Întreprinderea de Autocamioane Brașov, un exemplu de dezastru

La Întreprinderea de Autocamioane Brașov, starea de spirit a muncitorilor era „necorespunzătoare” în septembrie 1989, conform aceluiași raport al Securității. Nerealizarea planului lunar și a fondului de retribuire au generat nemulțumiri. Problemele depășeau raportările oficiale, Securitatea documentând discrepanțe semnificative între producția declarată și cea reală. Deși planul pe primele opt luni fusese raportat ca realizat în proporție de 93%, uzina nu reușise să livreze sute de autovehicule, inclusiv pentru export. Pentru luna septembrie, din planul de 2.065 de unități, doar 124 ajunseseră la beneficiari până pe 27 septembrie, conducerea anticipând o realizare totală de doar 1.100 de bucăți. Exportul de piese de schimb și componente, estimat la 13.013 mii ruble, înregistra o realizare de doar 0,04% din planul raportat la începutul lunii.

Criza de materii prime, motorul blocajului industrial

Lipsa materiilor prime și a materialelor de la întreprinderile colaboratoare era cauza principală a stării precare. Uzinele nu dispuneau de materialele necesare nici măcar pentru a finaliza producția din luna anterioară. Raportul menționa explicit deficitul de oțeluri speciale de la Laminorul Brăila și Combinatul Siderurgic Reșița, anvelope de la Danubiana București și Florești, grunduri și vopsele de la Policolor București și Azur Timișoara, furtunuri și amortizoare de la diverși producători. Întârzierile în producție se reflectau direct în salarizarea angajaților, iar intervențiile ierarhice nu au adus soluții. Fondul de retribuire al lunii septembrie nu putea fi asigurat, în ciuda unor alocări suplimentare din lunile anterioare.

Situația era similară la Electroprecizia Săcele, unde lipseau cuprul și aluminiul, metale esențiale. Până pe 28 septembrie, întreprinderea realizase doar 37% din planul de producție pe luna septembrie, estimat la 160 de milioane de lei. Unele secții înregistrau performanțe și mai slabe, atingând doar 24,25% din plan. Deficitul de cupru era de 75 de tone, iar de aluminiu de 40 de tone. De asemenea, lipseau 37 de kilograme de argint, componente electronice și alte materiale. Din cele 6.500 de motoare electrice planificate pentru export în Republica Democrată Germană, uzina estima că va produce doar aproximativ 2.300 de unități.

Autosuficiența, un mit în fața realității

Imaginea unei Românii comuniste autosuficiente este, de asemenea, contrazisă de documente. Deși industrializarea s-a bazat pe o economie planificată centralizat, multe sectoare continuau să depindă de importuri pentru materii prime, tehnologie și componente. În anii ’80, politica de achitare accelerată a datoriei externe a condus la restricții drastice asupra importurilor. În paralel, regimul a impus măsuri severe de economisire a energiei, inclusiv în industrie, afectând procesele de producție și ducând la compromiterea unor loturi. Restricțiile energetice au afectat și viața de zi cu zi a populației, prin limitarea iluminatului și a încălzirii. Raportul din septembrie 1989 confirmă că, deși România dispunea de o vastă rețea de întreprinderi, industria era, în mare parte, ineficientă și necompetitivă.

Sursa: G4Media