Fotbaliste afgane, la 13.000 km, și-au îngropat trofeele

Jucătoarele, un nou început departe de casă

Pentru aceste sportive, reunirea în Noua Zeelandă reprezintă o ocazie rară de a juca din nou împreună, după ani de zile în care au fost dispersate în țări precum Australia, Regatul Unit și Portugalia. Dificultățile obținerii documentelor de călătorie au împiedicat antrenamentele comune în ultimii cinci ani. Fosta echipă națională, înființată în 2007, a fost nevoită să se transforme într-o echipă a refugiatelor, cunoscută acum sub numele de Afghan Women United. Decizia FIFA le oferă șansa de a lupta pentru calificarea la competiții internaționale majore, cum ar fi Jocurile Olimpice și Cupa Mondială.

Manozh Noori, în vârstă de 23 de ani și stabilită în Australia, povestește despre copilăria sa în Kabul, unde juca fotbal pe străzi alături de băieți. Deși știa că familia nu ar fi fost de acord, s-a înscris în secret la cluburi locale, avansând treptat în competițiile naționale. A câștigat numeroase titluri și premii, dar succesul a venit cu riscuri. O apariție televizată, în care și-a descoperit fața, a cauzat tensiuni familiale, fratele ei amenințând cu ruperea legăturilor dacă nu renunță la sport. Chiar și așa, cu sprijinul financiar al unui alt frate stabilit în Germania, Noori și-a continuat pasiunea.

Când talibanii au revenit la putere în 2021, Noori a fugit din țară, îngropându-și medaliile și trofeele în grădina casei familiei, cu speranța că le va dezgropa într-o zi. Ea subliniază că fotbalul i-a permis să-și aducă mama și sora în Australia, unde acestea au putut să-și reia studiile. Speră ca fratele ei să înțeleagă acum că nu este o persoană rea și că a luptat pentru viitorul ei.

Fotbalul, un simbol al rezistenței și libertății

Alte jucătoare împărtășesc experiențe similare, considerând fotbalul ca fiind catalizatorul supraviețuirii și al libertății lor. Mursal Sadat, stabilită tot în Australia, afirmă că fără fotbal ar fi rămas în Afganistan, una dintre milioanele de fete private de educație și de dreptul de a-și alege propriul viitor. La 24 de ani, ea lucrează ca antrenoare și activistă pentru drepturile omului și ale femeilor. În ciuda judecăților și avertismentelor primite în Afganistan, logodnicul ei și familia acestuia o susțin activ în demersurile sale.

Chiar și condițiile meteorologice nefavorabile din timpul meciurilor din Auckland nu le-au descurajat pe jucătoare, care spun că au trecut prin situații mult mai dificile în țara lor. Najma Arefi, fundaș, își amintește de antrenamentele în temperaturi de peste 45 de grade Celsius, din cauza programării nefavorabile destinate fetelor. Victoria echipei sale din Herat a schimbat însă percepția localnicilor, iar tot mai multe familii au început să-și permită fiicelor lor să practice fotbalul. Arefi, stabilită acum în Anglia, studiază justiția penală și se bucură de libertatea de a lua propriile decizii, deși simte o vinovăție profundă pentru femeile rămase în Afganistan.

Khalida Popal, fondatoarea primei echipe naționale feminine a Afganistanului, este creditată de jucătoare pentru insistența sa pe lângă FIFA în recunoașterea echipei în exil, un moment considerat istoric. Directorul pentru sport al talibanilor, Ahmadullah Wasiq, a refuzat să comenteze sprijinul FIFA, dorindu-și însă o vizită a organizației pentru a relua sprijinul acordat fotbalului afgan în general.

Meciurile din Noua Zeelandă s-au încheiat cu înfrângeri pentru echipa afgană, 1-0 și 3-0 împotriva selecționatei Insulelor Cook. Cu toate acestea, aceste partide au o semnificație mult mai mare decât rezultatele, reprezentând dovada că, în ciuda exilului și a incertitudinii, jucătoarele afgane au refuzat să dispară.

Sursa: Antena 3