Drepturile muzicale: O călătorie scurtă prin istorie

Originea drepturilor mecanice

La începutul anilor 1900, pianele care cântau singure pe baza unor role perforate erau un divertisment casnic de mare succes. Industria rolelor pentru pian a generat o nouă problemă în privința drepturilor de autor, deoarece compozitorii se opuneau utilizării melodiilor lor în acest format. În 1908, Curtea Supremă a Statelor Unite a decis în cazul White-Smith Music Publishing Co. v. Apollo Co. că o rolă de pian nu era considerată o copie a unei partituri și, prin urmare, producția sa nu încălca drepturile de autor conform legislației în vigoare la acea vreme.

Ca reacție, compozitorii au făcut lobby în Congres, iar Legea drepturilor de autor din 1909 a introdus prima licență mecanică obligatorie. Aceasta permitea realizarea unei reproduceri mecanice a unei compoziții muzicale deja autorizate pentru astfel de utilizări, cu respectarea condițiilor legale și plata unei taxe de doi cenți pentru fiecare exemplar. Congresul a introdus acest sistem și pentru a preveni concentrarea dreptului de a reproduce mecanic o melodie în mâinile unui singur producător. Astfel, licența mecanică a devenit temelia sistemului american prin care o compoziție muzicală putea fi înregistrată din nou, în anumite condiții și cu plata redevenței legale, fără a mai fi necesar acordul separat al compozitorului pentru fiecare nouă înregistrare.

Conflictul care a propulsat genurile country și blues

Până în 1940, ASCAP (American Society of Composers, Authors and Publishers) era principalul organism care licenția drepturile de autor pentru muzica difuzată la radio în Statele Unite. Un conflict major a izbucnit însă între ASCAP și posturile de radio americane din cauza taxelor de licențiere. Când ASCAP a încercat să mărească semnificativ aceste taxe, radiourile au decis să renunțe la catalogul organizației începând cu 1 ianuarie 1941. În schimb, au apelat tot mai mult la BMI (Broadcast Music, Inc.), o organizație creată în 1939 ca alternativă la ASCAP, care reprezenta compozitori și editori din genuri precum country, blues și gospel.

Între 1 ianuarie și 29 octombrie 1941, muzica licențiată prin ASCAP a fost boicotată de principalele rețele radio americane. Posturile au început să folosească mai frecvent repertorii asociate cu genurile country și rhythm and blues. Acest conflict a oferit acestor genuri un spațiu mult mai mare în programele radio, contribuind semnificativ la creșterea vizibilității lor la nivel național. Conflictul s-a încheiat în octombrie 1941, când ASCAP și radiourile au ajuns la un acord privind taxele de licențiere.

Cântărețul care și-a fondat propria casă de discuri

Sam Cooke, unul dintre cei mai cunoscuți cântăreți afro-americani ai anilor ’50-’60, a dorit să aibă mai mult control asupra finanțelor și muzicii sale. În 1959, a devenit partener în Kags Music, o companie ce administra drepturile asupra cântecelor sale. În același an, a fondat, împreună cu omul său de afaceri J. W. Alexander, casa de discuri SAR Records.

În 1963, Cooke și Alexander l-au angajat pe Allen Klein, un manager și specialist în afaceri muzicale, pentru a gestiona companiile lor. Klein a negociat cu RCA un contract prin care Tracey Records, o companie asociată lui Cooke, urma să dețină și să exploateze înregistrările sale, în timp ce RCA se ocupa de distribuție. Acest aranjament i-a oferit lui Cooke un control neobișnuit de mare asupra înregistrărilor sale pentru acea perioadă.

Sfatul lui paul mccartney către michael jackson

În anii ’80, Paul McCartney și Michael Jackson erau prieteni și colaboratori muzicali. Într-o discuție despre industria muzicală, McCartney i-a subliniat lui Jackson importanța deținerii drepturilor asupra cântecelor. În 1985, când ATV Music Publishing, compania care deținea drepturile asupra unui catalog important de compoziții, inclusiv majoritatea cântecelor Lennon-McCartney, a fost scoasă la vânzare, Jackson a participat la licitație și a cumpărat compania pentru aproximativ 47,5 milioane de dolari.

Jackson a devenit astfel proprietarul drepturilor de publishing asupra majorității compozițiilor Beatles, inclusiv asupra unor cântece scrise de McCartney. McCartney a considerat ulterior achiziția o decizie nepotrivită personal, având în vedere relația lor. Jackson a păstrat catalogul, iar în 1995 a încheiat un parteneriat cu Sony, prin care ATV Music Publishing a fost combinată cu compania de publishing a Sony, formând Sony/ATV Music Publishing, fiecare deținând 50%. În 2016, Sony a cumpărat participația moștenitorilor lui Jackson în Sony/ATV Music Publishing pentru 750 de milioane de dolari. Această sumă nu reprezintă însă pur și simplu valoarea catalogului cumpărat în 1985, compania extinzându-și catalogul considerabil între timp.

Sursa: Descopera