Criza energetică globală se adâncește: România, în fața unui nou șoc economic similar anilor ’70
Scenariul sumbru al anilor ’70, cu inflație galopantă și recesiune economică, nu mai este doar un exercițiu de imaginație. Semnalele de alarmă vin din ce în ce mai puternic, pe fondul crizei energetice globale exacerbate de instabilitatea geopolitică. Raționalizarea combustibilului este deja o realitate în numeroase țări, iar spectrul unei crize economice generalizate se profilează tot mai clar.
Nu mai este vorba doar de o simplă criză energetică. Conflictul din Iran și blocarea Strâmtorii Ormuz au amplificat șocul petrolier, transformându-l într-o amenințare la adresa stabilității economice globale. Mai multe țări au recurs la măsuri drastice, de la restricții privind vânzarea de combustibil până la închiderea temporară a universităților, în încercarea de a face față crizei.
Raționalizarea combustibilului: măsuri extreme în fața crizei
Bangladesh a impus restricții la vânzarea de motorină și a închis universitățile. SRI Lanka a reluat un sistem de raționalizare prin coduri QR. În Etiopia, s-a trecut la raționalizarea benzinei după ce livrările zilnice de motorină au scăzut drastic. Aceste măsuri reflectă o escaladare rapidă a răspunsului politic la criză.
Europa se confruntă cu posibilitatea activării planurilor de raționalizare de urgență, iar Australia analizează declanșarea unei legi speciale privind combustibilii lichizi. Deși unele țări încă mai tergiversează, diferențele de reacție reflectă atât gradul de dependență de importuri, cât și curajul politic de a lua măsuri nepopulare.
De la petrol la petrochimie: efecte în lanț
Problema este mult mai complexă decât o simplă criză a prețului petrolului. Lipsa materiilor prime derivate din petrol are efecte în lanț: materialele plastice devin tot mai greu de găsit, prețurile ambalajelor cresc vertiginos, iar chiar și proviziile medicale esențiale sunt afectate.
În unele țări asiatice, penuriile au schimbat deja comportamentul guvernelor și al cetățenilor. Restricțiile privind utilizarea materialelor plastice și îngrijorările legate de tratamentele medicale dependente de petrochimie sunt doar două exemple. Contagiunea crizei este aproape instantanee: de la petrol la petrochimie și de acolo la întreaga economie.
Criza nu este doar a prețurilor, ci și a disponibilității. Deficitul de naftă, o materie primă crucială pentru producția de materiale plastice și sintetice, pune o presiune imensă pe industrie. Fabricile reduc producția, companiile declară incapacitatea de a onora contractele, iar costurile se transferă treptat pe întregul spectru de produse, de la alimente la electronice.
Stagflație: coșmarul anilor ’70 revine?
Fondul Monetar Internațional a avertizat deja că rezultatul acestei combinații, energie scumpă, penurii și presiune asupra lanțurilor de aprovizionare, va fi o inflație mai mare și o creștere economică mai mică.
Analogiile istorice cu anii ’70 sunt inevitabile. Șocurile petroliere din acea perioadă au dus la inflație ridicată, recesiune profundă și tulburări sociale. Astăzi, dependența de lanțurile de aprovizionare complexe și interconectate face ca transmiterea șocurilor să fie și mai rapidă și mai răspândită.
În Filipine, a fost declarată urgența energetică națională, cu măsuri precum economisirea combustibilului, săptămâna de lucru de patru zile și restricții privind consumul de energie. În același timp, India și Indonezia au trecut deja la forme de raționalizare a combustibililor.
Chiar și în mijlocul acestei crize, este vizibilă și o accelerare a tranziției către forme alternative de energie. Cererea de vehicule electrice, panouri solare și tehnologii de stocare crește, pe măsură ce țările și consumatorii caută soluții pentru a reduce dependența de combustibilii fosili.
Întrebarea crucială nu este dacă criza se va adânci, ci dacă economia globală va putea rezista unei crize care nu se limitează la un singur sector.
