Dacian Dragoș, sub lupa Curții de Apel București la 10 februarie

O mișcare stranie se conturează în jurul dosarelor prin care avocata AUR Silvia Uscov încearcă să suspende și, în paralel, să anuleze actele de numire în funcție a doi judecători ai Curții Constituționale, Dacian Dragoș și Mihai Busuioc. Dosarul de anulare în cazul Busuioc a fost separat de cel al lui Dacian Dragoș și a primit termen pe 20 martie, în timp ce cel care-l vizează pe Dacian Dragoș are termen pe 10 februarie – cu o zi înainte ca Curtea Constituțională să pronunțe verdictul pe legea pensiilor speciale ale magistraților.

Jocul termenelor
Această mișcare consolidează suspiciunile că acțiunile avocatei Uscov, presupus întreprinse în coordonare cu conducerea Curții de Apel București, îl vizează, de fapt, doar pe Dacian Dragoș, cunoscut ca favorabil ajustării pensiilor speciale ale magistraților, și nu pe Mihai Busuioc. Ne aflăm în fața unui veritabil hățiș judiciar, în care se derulează, în paralel, două seturi de procese: unul în care se cere suspendarea actelor de numire a celor doi judecători constituționali, început pe 30 decembrie, și unul în care se cere suspendarea și anularea acelorași acte, început pe 12 ianuarie.

Cronologia evenimentelor arată că, pe 30 decembrie, avocata AUR Silvia Uscov depune la Curtea de Apel București două cereri de suspendare a actelor de numire a judecătorilor CCR Dacian Dragoș și Mihai Busuioc. Dosarul ajunge la judecătoarea Olimpiea Crețeanu, care nu era titulara completului căruia sistemul electronic îi repartizase dosarul. Pe 5 ianuarie, Judecătoarea Olimpiea Crețeanu respinge toate excepțiile și cererile de amânare și judecă dosarele în aceeași zi, pe motiv că cererile de suspendare se judecă în regim de urgență.

Strategia de joc
Potrivit legii contenciosului, persoana afectată de un act administrativ poate cere instanței suspendarea actului, pentru înlăturarea unui prejudiciu iminent, înainte de a cere anularea acestuia. Dar în același timp, potrivit legii, persoana interesată poate cere suspendarea actului împreună cu acțiunea principală, cea de anulare. Silvia Uscov a invocat însă aceleași motive pentru suspendare atât în acțiunea din 30 decembrie, cât și în cea din 12 ianuarie. Așadar, pe 10 februarie, judecătoarea Georgeana Viorel are de judecat suspendarea plus anularea decretului de numire a lui Dacian Dragoș, iar a doua zi judecătoarea Olimpiea Crețeanu are de dat verdictul în acțiunile doar de suspendare care îi vizează pe Dacian Dragoș și Mihai Busuioc.

Dezmembrarea Curții Constituționale prin extragerea doar a judecătorului Dacian Dragoș a intrat, așadar, în linie dreaptă. În dosarul pensiilor de serviciu, scorul era până acum 5-4 în favoarea legii pentru care guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea. Suspendarea lui Dacian Dragoș ar aduce paritate de 4-4. Imposibil de luat o decizie. Se pare că jocul de termene și suspendări este menit să influențeze verdictul Curții Constituționale și să slăbească poziția celor care susțin ajustarea pensiilor speciale ale magistraților.

Mihai Constantinescu

Autor

Lasa un comentariu