Creierul: Iubirea și frica se suprapun. Ce au aflat oamenii de știință

Conform Descopera: Oxitocina, hormonul iubirii, ne ajută să recunoaștem când pericolul a trecut

Cunoscută popular drept „hormonul iubirii” sau „hormonul fericirii”, oxitocina pare să aibă roluri mult mai complexe decât s-a crezut inițial. Ultimele cercetări indică faptul că celulele cerebrale sensibile la oxitocină joacă un rol crucial în procesul de recunoaștere a faptului că o amenințare a dispărut. Această descoperire ar putea deschide noi perspective în înțelegerea unor afecțiuni precum autismul și tulburările de anxietate.

Reputația oxitocinei ca simplu mesager chimic al legăturilor sociale a fost de mult timp pusă sub semnul întrebării de către comunitatea științifică. Studiile anterioare au arătat că efectele sale pot varia considerabil în funcție de context, starea emoțională a individului și percepția asupra celorlalți – fie ca fiind de încredere, fie ca fiind o amenințare. Această flexibilitate sugerează că hormonul are mecanisme de acțiune mai nuanțate.

Conexiunea dintre comportamentul social și extincția fricii

Experimentele realizate pe șoareci au dezvăluit existența unui grup restrâns de neuroni care exprimă receptori de oxitocină. Acești neuroni par să influențeze atât comportamentul social, cât și procesul de extincție a fricii. Extincția fricii este mecanismul prin care un individ învață că un stimul anterior asociat cu un pericol nu mai reprezintă o amenințare.

Un studiu recent, publicat în revista Brain, sugerează că talamusul paraventricular (PVT), o regiune cerebrală implicată în gestionarea stresului, motivației și comportamentului emoțional, ar putea fi un centru important de intersecție între comportamentul social și reacțiile de frică. Cercetătorii din Japonia au utilizat șoareci masculi modificați genetic pentru a investiga aceste efecte.

Implicații asupra comportamentului social și a memoriei fricii

Echipa de cercetători a manipulat selectiv activitatea neuronilor sensibili la oxitocină din PVT. Atunci când acești neuroni au fost suprimați, șoarecii au manifestat un interes redus pentru interacțiunea cu alte animale necunoscute. Interesant este faptul că această diminuare a comportamentului social nu a fost atribuită unei scăderi a mobilității sau unei creșteri a anxietății generale, ci unui declin specific al motivației sociale.

Pe de altă parte, activarea aceluiași grup de neuroni nu a dus la o creștere semnificativă a sociabilității șoarecilor. Aceasta sugerează că neuronii respectivi sunt esențiali pentru un comportament social normal, dar activarea lor izolată nu este suficientă pentru a amplifica acest comportament.

În ceea ce privește extincția fricii, cercetătorii au observat că suprimarea neuronilor sensibili la oxitocină a împiedicat șoarecii să învețe că un mediu anterior asociat cu un șoc electric ușor nu mai reprezintă un pericol. Chiar și în absența șocului, animalele au continuat să prezinte reacții de încremenire, un semn clasic al fricii, indicând o dificultate în actualizarea memoriei asociate pericolului.

Aceste descoperiri preliminare ar putea oferi indicii valoroase despre mecanismele biologice care stau la baza dificultăților întâmpinate în afecțiuni precum tulburarea de spectru autist și tulburările de anxietate, unde atât procesarea socială, cât și gestionarea fricii pot fi afectate. Cercetările viitoare pe oameni ar putea confirma aceste ipoteze și ar putea duce la strategii terapeutice inovatoare. Pentru moment, datele sugerează că influența oxitocinei este dependentă de locația precisă și de momentul acțiunii sale în circuitele cerebrale.

Sursa: Descopera