CIA spulberă secretele petrolului românesc: Cum a distrus URSS industria în anii ’50?

Câmpurile petroliere românești, un punct nevralgic în timpul Războiului Rece, au fost supravegheate atent de spionii americani, dezvăluie documente declasificate ale CIA. Industria petrolieră a României, vitală pentru economia vremii, era monitorizată în detaliu, de la producția zilnică până la destinația exporturilor. Scopul principal al acestei supravegheri nu era doar capacitatea de producție, ci, mai ales, direcția în care era exportat petrolul românesc.

De ce era ținta CIA industria petrolieră românească

Pentru serviciile secrete americane, miza era legată de influența României în cadrul blocului sovietic. Aproximativ două treimi din producția de țiței și produse rafinate era direcționată către Uniunea Sovietică și statele satelit din Europa de Est. În contextul Războiului Rece, aceste fluxuri transformau România într-un furnizor energetic strategic. Monitorizarea conductelor și a transporturilor pe Dunăre oferea Statelor Unite o imagine clară asupra capacității industriale și militare a URSS.

După cel de-al Doilea Război Mondial, România a fost obligată să plătească despăgubiri de război semnificative către URSS, datorie ce a fost achitată în mare parte prin livrări de petrol. Această obligație a transformat exporturile de țiței într-un flux obligatoriu, sub control sovietic. Controlul sovietic asupra infrastructurii energetice și implicarea în structuri economice mixte de tip SovRom au consolidat această dependență.

Sovromurile – instrumentul de exploatare al URSS

Sovromurile, înființate începând cu 1945, au reprezentat principalul instrument al Uniunii Sovietice pentru exploatarea resurselor economice ale României. Aceste companii mixte, active până în 1956, acopereau sectoare strategice, precum industria petrolieră (Sovrompetrol), transporturi, minerit și industrie grea. Profitul și producția erau direcționate în mare parte către URSS, deciziile importante fiind influențate de partea sovietică.

Interesul CIA pentru industria petrolieră românească nu era unul direct economic. România era considerată un furnizor de energie pentru URSS, principalul adversar geopolitic al Statelor Unite. În acest context, informațiile colectate ofereau o perspectivă crucială asupra capacităților și vulnerabilităților blocului estic.

Declinul industriei de petrol în ochii CIA

Rapoartele agenției americane din anii ’50 descriu o industrie petrolieră pe cale de dispariție. Echipamentele învechite, sabotajele și controlul strict al Moscovei au contribuit la acest declin. La Ploiești, unde erau concentrate majoritatea rafinăriilor, producția era în scădere accentuată. De exemplu, rafinăria Orion, construită cu capital britanic, a înregistrat o prăbușire a capacității zilnice de la 2.800 de tone în 1947 la 1.650 de tone în 1951.

Pierderile masive cauzate de infrastructura precară erau puse pe seama sabotajelor. În 1949, defectarea conductei Ploiești – Constanța a dus la arestarea unor ingineri, acuzați de sabotaj. În realitate, defecțiunea era cauzată de utilizarea de materiale inferioare și de lipsa întreținerii. Viața muncitorilor din rafinării era dificilă, cu salarii mici și condiții de lucru grele.

În 1951, producția lunară de petrol brut din câmpurile românești era raportată în „vagoane”, cele mai mari resurse de țiței fiind concentrate în Prahova și Dâmbovița.

În 1954, Trustul 1 (Ploiești), Trustul 2 (Moreni) și Trustul 5 (Târgoviște) reprezentau nucleul producției în industria de petrol. Tot în această perioadă a fost semnalată expansiunea în regiunea Moldovei, prin Trustul 4 (Piatra Neamț), cu peste 500 de sonde care produceau 1.000 de tone pe zi. Aproximativ 65-75% din producție era exportată către URSS și sateliții săi, restul fiind destinat consumului intern.

Alte informații raportate către CIA includeau capacitatea de producție a fiecărei rafinării, detalii despre activitatea de foraj și chiar date despre modul în care erau conduse rafinăriile. Controlul Centrala Muntenia, cea mai mare companie petrolieră din România, a ajuns în mâinile cumnatului lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, fost șofer. În acel moment, în întreaga industrie de petrol erau angajați 75.000 de muncitori.

Documentele declasificate arată că în 1951, peste două treimi din producție erau exportate către URSS, în timp ce consumul intern era limitat. Înlocuirea inginerilor specialiști cu cadre de partid a dus la decizii administrative greșite și la o exploatare ineficientă a resurselor.