Bosch estimează vânzări în creștere

Bosch se aşteaptă la vânzări solide de produse software în următorii ani, datorită creşterii pieţei auto orientate spre tehnologie. Compania germană a anunţat luni, la ediţia din acest an a salonului CES de la Las Vegas, că estimează vânzări anuale de software şi servicii de peste şase miliarde de euro până la începutul deceniului viitor, două treimi din acestea urmând să provină din sectorul mobilităţii.

### Creșterea pieței auto

Vânzările de software, tehnologia senzorilor, computere de înaltă performanţă şi componente de reţea ar urma să se dubleze până în 2035, depăşind 10 miliarde de euro. În 2024, compania a generat vânzări de 90,3 miliarde de euro. Bosch, care produce componente pentru maşini, precum şi electrocasnice şi alte bunuri de consum, a prezentat noile sisteme de tehnologie pentru şoferi, inclusiv o cabină de comanda bazată pe inteligenţa artificială (AI) şi sisteme pentru conducerea autonomă.

### Investiții în inteligența artificială

Compania va face investiţii în AI de peste 2,5 miliarde de euro până la finalul lui 2027. “Anul acesta vom vedea din ce în ce mai multă atenţie pusă pe inteligenţa artificială şi pe vehiculele autonome”, a declarat C.J. Finn, analist la PwC, adăugând că modul în care companiile utilizează inteligenţa artificială pentru a rezolva provocarea lansării în siguranţă a maşinilor fără şofer va fi urmărit îndeaproape. “Cred că această conectivitate la vehiculele autonome va ocupa un loc central”, a adăugat Finn.

### Perspective pentru piața auto

Tehnologia de conducere autonomă ar urma să domine ediţia din acest an a salonului CES de la Las Vegas, investitorii pariind că inteligenţa artificială va revigora o industrie auto afectată de progrese lente, costuri ridicate, incidente de siguranţă şi înăsprirea reglementărilor. Comercializarea de vehicule autonome nu este uşoară, dar lansarea de către Tesla a unui mic serviciu de robotaxi cu monitoare de siguranţă în Austin, Texas, anul trecut, precum şi extinderea rapidă a Waymo, compania Alphabet, au insuflat o nouă viaţă industriei. Sistemele de asistenţă a şoferului pentru vehiculele personale s-au îmbunătăţit, unii producători auto oferind conducere hands-free şi schimbarea automată a benzii de circulaţie pe autostrăzi. Alţii, cum ar fi Rivian, îşi propun să lanseze funcţii de tip “privire detaşată” şi condus autonom pe străzile oraşului.

Mihai Constantinescu

Autor

Lasa un comentariu