Artistul care a înjurat România, scandal la Budapesta: VIDEO
Trapperul român Albert Constantin, cunoscut sub numele de Albert NBN, a fost implicat într-un scandal la Budapesta, unde a jignit o femeie și a amenințat-o. Incidentul, surprins în imagini pe rețelele sociale, a stârnit controverse, mai ales în contextul trecutului său, marcat de incidente similare.
nn
Conflictul a izbucnit după ce gazda locației unde se afla Albert NBN împreună cu prietenii săi, le-a atras atenția că trebuie să părăsească spațiul și că au depășit ora de check-out. Vizibil iritat de observații, artistul a reacționat agresiv. A acuzat-o pe femeie de rasism, a jignit-o în engleză și română, folosind expresii injurioase.
nn
„Calmează-te, proastă nenorocită!”, i-a strigat Albert NBN gazdei, conform înregistrărilor video. Unul dintre însoțitorii săi a reacționat și el vehement: „Mamă, ce palme i-aș da la asta, dacă aș fi în România”. Imaginile îl arată pe artist filmând-o pe gazdă și amenințând-o: „O să fii virală. O să fii cel mai viral porcușor în România!”.
Legături cu lumea interlopă
Albert NBN este fiul lui Ion Valentin Constantin, cunoscut în trecut sub porecla „Vali Nebunu”. Tatăl său a fost asociat cu lumea interlopă și a fost implicat în diverse dosare penale. Porecla „Vali Nebunu” a influențat și alegerea numelui de scenă al tânărului artist.
nn
În prezent, Albert NBN are un număr semnificativ de fani, cu aproape 600.000 de abonați pe YouTube și peste 218.000 de ascultători lunari pe Spotify. Succesul său în domeniul muzical nu a fost însă lipsit de controverse, artistul fiind adesea criticat pentru limbajul folosit și atitudinea afișată.
Incidente similare
Nu este prima dată când Albert NBN a fost implicat într-un scandal public. În iulie 2023, la festivalul „Beach, Please!”, organizat la Costinești, el a fost amendat după ce a adus injurii țării chiar în timpul unui spectacol. Declarații precum „I don’t give a f about România” și „îmi bag p în România” au fost rostite pe scenă, stârnind indignare în rândul publicului și pe rețelele de socializare.
nn
Incidentul de la Budapesta nu face decât să reînvie criticile la adresa artistului, alimentând dezbaterile despre comportamentul acestuia și influența pe care o are asupra tinerilor. Scandalul a readus în atenție și legăturile sale cu lumea interlopă, sporind controversele.