Arma din umbră: Cum cucerește dreapta radicală tinerii europeni. Exemplul Georgescu

Vidul narativ al Uniunii Europene

Uniunea Europeană, concentrându-se pe pachete economice și drepturi administrative, pare să fi neglijat construirea unei povești atrăgătoare pentru cetățenii săi. În timp ce UE oferă un pașaport, o piață unică și libertăți de circulație, ea nu reușește să transmită un sentiment profund de apartenență culturală. Spre deosebire de aceasta, mișcările naționaliste propun o narațiune simplă, emoțională și adesea exclusivistă, despre cine este „adevăratul” european, francez sau german. Această diferență explică parțial succesul crescând al formațiunilor de extremă dreaptă, care au obținut 27% din locurile în Parlamentul European la alegerile din 2024.

Încrederea în UE este în creștere, 75% dintre europeni considerându-se cetățeni ai Uniunii, iar aproape 60% dintre tineri au încredere în blocul comunitar. Totuși, această apropiere formală nu se traduce automat într-o loialitate culturală profundă. Grupul demografic cel mai înclinat spre astfel de sentimente pozitive – tinerii educați și mobili – se dovedește a fi, ironia sorții, cel mai vulnerabil în fața mesajelor naționaliste, formarea sa culturală fiind adesea lăsată la întâmplare.

Strategii culturale în declin

Instituțiile europene au ignorat istoric importanța culturii ca element fundamental pentru legitimitatea politică. Programe precum „Capitala Europeană a Culturii”, lansate în 1985, aveau ca scop „consolidarea sentimentului de apartenență al cetățenilor europeni la un spațiu cultural comun”. Astăzi însă, bugetul UE pentru cultură reprezintă doar aproximativ 0,15% din total, situație dramatic diferită față de Rusia, care investește miliarde în propagandă culturală.

Dezvoltarea mediului digital a redus influența canalelor tradiționale de informare și cultură. Platformele algoritmice, concepute pentru a maximiza implicarea emoțională, favorizează narațiunile naționaliste simple, oferindu-le un avantaj clar. Studiile recente arată cum partidele de extremă dreaptă depășesc partidele mainstream în popularitate pe rețelele sociale, datorită conținutului lor provocator, optimizat pentru algoritmi.

Educația și dilema identitară

Programul Erasmus+, deși benefic, tinde să consolideze o identitate europeană existentă, nu să o creeze din rădăcină. Studenții care beneficiază de aceste mobilități sunt adesea deja pro-europeni. Cei cu un background cultural mai puternic naționalist sau cu o situație economică precară, aceia care ar avea cel mai mult nevoie de expunere la diversitatea europeană, sunt în mare parte absenți din aceste experiențe.

Se observă chiar paradoxul ca tineri cu experiență de mobilitate extinsă în Europa să manifesteze mai multă reticență față de instituțiile UE și o atașare mai puternică de specificul național. Experiența internațională, în loc să genereze loialitate cosmopolită, poate alimenta o nevoie de înrădăcinare pe care nicio instituție actuală nu reușește să o satisfacă.

Cazul României, unde independentul Călin Georgescu a câștigat un tur al prezidențialelor bazându-se pe o narațiune axată pe identitatea ortodoxă, suveranitatea națională și opoziția față de liberalismul occidental, ilustrează aceste tendințe. Anularea ulterioară a alegerilor nu anulează realitatea: o parte semnificativă a electoratului, inclusiv tineri, a găsit într-o poveste culturală ceea ce lipsea din programele politice convenționale.

Instituțiile europene, în ciuda declarării intenției de a crea o „Busolă culturală”, au nevoie de resurse și o schimbare de direcție pentru a acționa eficient. Extinderea logicii programului Erasmus+ și o abordare deliberată a construcției identității europene în universități și școli de afaceri sunt esențiale. În absența unei strategii culturale europene coerente și cu impact emoțional, spațiul va fi, inevitabil, umplut de alte narațiuni.

Sursa: Digi24