Arhitectura viitorului ajunge la Iași: Expoziția „Future Proof” de la Foster + Partners, deschisă publicului
Iașiul devine, începând cu 7 aprilie 2026, gazda expoziției „Future Proof” a casei de arhitectură Foster + Partners, o premieră pentru România. Evenimentul, găzduit de Palatul Culturii, prezintă 30 de machete ale unor proiecte emblematice, de la Apple Park din California, până la Trafalgar Square din Londra. Expoziția oferă publicului o incursiune în modul în care arhitectura modelează orașele și viitorul lor, fiind un preambul al TILIA – Summitul Orașelor din România, un eveniment dedicat soluțiilor pentru dezvoltarea urbană.
Români în echipa de arhitecți Foster + Partners, implicați în proiecte majore
Compania IULIUS colaborează cu Foster + Partners în două proiecte importante pentru România. Este vorba despre remodelarea ansamblului mixt Palas, din Iași, și reconversia a 38 de hectare industriale în Constanța. Două nume românești sunt implicate direct în aceste proiecte. Maximilian Zielinski și Daniel Zielinski, Senior Partner Architects, fac parte din echipa biroului internațional de arhitectură Foster + Partners și coordonează lucrările.
Maximilian a contribuit la masterplanuri internaționale, precum Masdar City și Universitatea din Kuwait. În 2009, a făcut parte din echipa Apple Park. Daniel, cu experiență în proiecte diverse, de la masterplanuri sustenabile și campusuri educaționale, până la turnuri office și rezidențiale, are, de asemenea, o legătură strânsă cu Apple Park. “Foster + Partners este o practică internațională, cu oameni din medii diverse. Prin urmare, putem integra experiențele trăite ale membrilor echipei atunci când lucrăm în diferite contexte urbane. Maximilian și cu mine suntem din București. Moștenirea noastră ne oferă, nouă și echipei, o perspectivă unică pentru crearea de planuri urbanistice adaptate contextului românesc,” a explicat Daniel.
Reconstrucția urbană, o prioritate pentru arhitecții Foster + Partners
Potrivit arhitecților, un proiect urban nu începe cu o clădire, ci cu înțelegerea orașului. Pentru aceștia, intervențiile urbane trebuie gândite la nivel de infrastructură, spațiu public, mobilitate, funcțiuni și experiență. „Toate proiectele încep prin înțelegerea tradițiilor, istoriei și culturii locale. Pornind de la această înțelegere, putem folosi expertiza noastră interdisciplinară pentru a crea proiecte sensibile și armonioase”, a precizat Maximilian. Biroul Foster + Partners are o abordare care pune accent pe regenerarea urbană, inclusiv prin reutilizarea clădirilor istorice, ca instrument eficient.
„Înțelegerea țesutului istoric al unui oraș este esențială pentru a crea intervenții eficiente. Pornind de la această înțelegere, putem realiza adaptări sensibile care nu doar completează țesutul existent, ci îl și îmbunătățesc, îl fac mai accesibil, mai eficient energetic și mai rezilient,” a subliniat Maximilian. Daniel a adăugat că echilibrul dintre conservare și inovație poate îmbunătăți performanța energetică, funcționalitatea și accesibilitatea unei clădiri, restabilind, totodată, logica și claritatea designului original.
TILIA – Summitul Orașelor din România va reuni specialiști în domeniu
Expoziția „Future Proof” face parte din platforma TILIA – Today’s Ideas and Leadership In Action (Summitul Orașelor din România), un eveniment dedicat dezvoltării urbane. Summitul va avea loc la Palatul Culturii din Iași, în perioada 23-24 aprilie, și este organizat de Fundația IULIUS, în parteneriat cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare.
Agenda TILIA va include teme precum planificarea urbană, mobilitatea, regenerarea, finanțarea proiectelor și locuirea accesibilă. Unul dintre speakerii internaționali ai evenimentului va fi Charles Montgomery, autorul cărții „Orașul fericit: Transformându-ne viețile prin design urban”.
