Alfred Bulai, fost profesor SNSPA, trimis în judecată pentru agresiune sexuală Sociologul Alfred Bulai, fost profesor la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1
Alfred Bulai, fost profesor SNSPA, trimis în judecată pentru agresiune sexuală
Sociologul Alfred Bulai, fost profesor la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1. Acuzațiile aduse sunt de agresiune sexuală și folosire abuzivă a funcției în scop sexual, ambele în formă continuată. Decizia, luată la data de 31 martie, vine în urma investigației jurnalistice realizate de site-ul Snoop, intitulată „Maestrul manipulării: „Dezbracă-te să-mi arăți că ai încredere în tine”. Bulai va fi judecat sub control judiciar.
Dosarul a fost deschis ca urmare a investigației Snoop, publicată în iulie 2024. Aceasta a scos la iveală mărturii ale unor foste studente ale lui Alfred Bulai, care au relatat agresiuni sexuale și abuz de autoritate. Rechizitoriul, care se întinde pe peste 300 de pagini, detaliază faptele petrecute în perioada 2022-2024, având-o ca victimă pe studenta Teodora Batâr.
Detalii din rechizitoriu: constrângere și abuz
Conform procurorilor, Teodora Batâr a fost constrânsă să se dezbrace de tricou în timpul unei sesiuni individuale de feedback cu Alfred Bulai. Cercetările au arătat că i-au fost pretinse în mod repetat favoruri și raporturi sexuale, a fost atinsă, iar profesorul a încercat să o sărute forțat.
În investigația jurnalistică, Teodora a povestit despre stagiul de practică din 2022. „M-a luat din prima tare, că sunt proastă, că sunt doar un obiect sexual, (…) că nu sunt sexicioasă (…) Am auzit cele mai groaznice lucruri din viața mea”, a declarat tânăra, care avea atunci 19 ani. Ea a mai adăugat că, la un moment dat, profesorul a întrebat-o: ”Dacă acum te-aș pune să te dezbraci, ai face-o?”. Tânăra s-a dezbrăcat până la sutien, pentru scurt timp, de frică.
În 2023, Alfred Bulai a reapelat la același tip de abordare, moment în care Teodora a înregistrat discuțiile. „Ai căpătat mult curaj (față de anul trecut). Depinde acum de scara curajului, știi? Dacă îți zic acum să te dezbraci, te dezbraci?”, i-a spus Bulai.
Ștergerea datelor și personalitatea histrionică
În cursul investigațiilor, procurorii au analizat mărturiile a două victime și a 22 de martori (studenți și cadre didactice). Probatoriul conține înregistrări audio-video, expertize psihologice și medico-legale, interceptări și percheziții. În urma percheziției informatice, s-a descoperit că Alfred Bulai a șters aproape toate datele din telefonul său mobil în august 2024, imediat după izbucnirea scandalului, cu scopul de a elimina orice elemente care ar fi putut conduce la o tragere la răspundere penală.
Expertiza INML a stabilit că Bulai are discernământ, dar prezintă o personalitate histrionică, caracterizată de tendința de a manipula situații și persoane pentru a atrage atenția asupra sa, afișând o încredere în sine mai degrabă de fațadă. Procurorii au subliniat că stagiile de practică organizate de Alfred Bulai în zone rurale au creat un mediu propice abuzului de autoritate asupra studenților.
Procurorii au pus sechestru pe bunurile inculpatului pentru suma cerută de Teodora Batâr (500.000 de euro), dar judecătorul a redus valoarea la 80.000 de euro. Cercetările continuă.
Sursa: HotNews