Cer senin Cluj 15°C Cer senin Timișoara 18°C Ploaie puternică Iași 9°C Cer senin Constanța 14°C
ULTIMA ORA
Acuzatii grave: Europa FM, cu Nicușor Dan, preluată ilegal de Realitatea Plus
Societate

Acuzatii grave: Europa FM, cu Nicușor Dan, preluată ilegal de Realitatea Plus

17 aprilie 2026, 06:49 Mihai Constantinescu

Radio Europa FM acuză Realitatea Plus că a preluat ilegal emisiunea „Piața Victoriei” din 16 aprilie 2026, ediție în care a fost invitat președintele Nicușor Dan. Postul de radio a făcut publică acuzația pe pagina sa de Facebook, susținând că nu a acordat permisiunea pentru preluarea emisiunii.

Europa FM: Realitatea Plus a încălcat drepturile de autor

Radio Europa FM a transmis că nu și-a dat acordul pentru preluarea live a emisiunii „Piața Victoriei” din data de 16 aprilie 2026, începând cu ora 18:20. Postul de radio consideră că aceasta reprezintă o încălcare a drepturilor de autor. Europa FM a distribuit și o postare pe Facebook, pentru a clarifica poziția sa. Aceasta conține și un link cu emisiunea reclamată.

Nicușor Dan, invitatul ediției preluată ilegal

În ediția „Piața Victoriei” preluată de Realitatea Plus, Nicușor Dan a abordat subiecte de actualitate. Șeful statului a discutat despre tensiunile existente între PNL și PSD, dar și despre numirea noilor șefi ai Parchetelor. El a subliniat că încearcă să-și mențină rolul de mediator între partidele politice, în conformitate cu atribuțiile sale constituționale.

Președintele a declarat că actuala coaliție pro-europeană este singura variantă viabilă pentru guvernarea țării. Afirmațiile lui Nicușor Dan au venit într-un moment în care Partidul Social Democrat (PSD) urma să decidă, printr-un referendum intern programat pentru 20 aprilie, dacă va continua să îl susțină pe premierul Ilie Bolojan. Nicușor Dan a afirmat că această acțiune încalcă protocolul de coaliție semnat de PSD. Tot în cadrul emisiunii, Nicușor Dan a anunțat că va organiza referendumul pe justiție în mai puțin de o lună.