Mircea Abrudean cere calm în scandalul Ponta-Țoiu Președintele Senatului, liberalul Mircea Abrudean, a intervenit în scandalul privind repatrierea fiicei lui Victor Ponta, Irina, și a făcut apel la calm și coordonare
Mircea Abrudean cere calm în scandalul Ponta-Țoiu
Președintele Senatului, liberalul Mircea Abrudean, a intervenit în scandalul privind repatrierea fiicei lui Victor Ponta, Irina, și a făcut apel la calm și coordonare. Scandalul a izbucnit după ce s-a aflat despre implicarea ministrului de Externe, Oana Țoiu, în repatrierea Irinei Ponta, aflată într-o zonă de conflict. Abrudean consideră că este necesară o analiză aprofundată a situației, menționând că nu poate rămâne un „suspans în spațiul public” cu privire la siguranța cetățenilor români.
O posibilă comisie de anchetă, discutii în interiorul coaliției
Întrebat despre posibilitatea înființării unei comisii de anchetă, Abrudean a menționat că o astfel de inițiativă este în curs de analiză. „Înțeleg că există o propunere în sensul ăsta. N-am văzut-o încă, o studiază colegii. Dacă îndeplinește condițiile, dacă trece de votul plenului, poate să existe și astfel de comisie. Nu ar fi prima data”, a declarat președintele Senatului. El a subliniat că decizia privind menținerea Oanei Țoiu în funcția de ministru de Externe aparține USR, formațiunea care a propus-o. Abrudean a accentuat importanța discuțiilor în cadrul coaliției de guvernare pentru clarificarea situației, mai ales într-un context complicat pentru românii aflați în afara granițelor.
„Eu cred că o discuție e binevenită oricând. Adică este o situație complicată pentru românii aflați în afara granițelor, în zone de conflict, prioritatea zero a Guvernului, deci și a Ministerului de Externe, care se ocupă de asta, este să îi aducem pe românii în siguranță acasă,” a explicat Abrudean. El a sugerat că o convocare oficială nu este neapărat necesară, precizând că premierul ar putea discuta direct cu ministrul de Externe pentru a clarifica aspectele controversate.
Reacția față de cazul Irinei Ponta
În ceea ce privește situația fiicei lui Victor Ponta, Abrudean a afirmat că „acolo va trebui să se lămurească această chestiune.” El a menționat că sunt necesare clarificări și că, dacă se va dovedi că a fost o eroare, cei responsabili vor trebui să suporte consecințele. „E un subiect delicat, care cu siguranță trebuie analizat de cine trebuie să facă asta și trasă o concluzie, pentru că nu poate să rămână suspans în spațiu public cu privire la securitatea cetățenilor români”, a adăugat președintele Senatului.
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a cerut verificări la Ministerul Afacerilor Externe și audieri parlamentare în urma scandalului. Grindeanu i-a solicitat premierului Ilie Bolojan să trimită Corpul de Control la MAE pentru clarificarea tuturor aspectelor legate de acest caz.
Sursa: Digi24