70 de artiști, eforturi intense: Evenimentul cu femei puternice dă tonul
Timișoara a găzduit în acest weekend cea de-a patra ediție a Convenției Internaționale de Tatuaje, un eveniment care a adunat zeci de artiști și sute de pasionați. Centrul Regional de Afaceri a fost scena pe care aproximativ 70 de tatuatori, veniți din țară, dar și din Marea Britanie, Ungaria, Austria, Serbia sau Spania, și-au prezentat talentul. Evenimentul a demonstrat încă o dată că arta tatuajului continuă să câștige teren, chiar și în lipsa sprijinului financiar din partea autorităților.
O industrie independentă
Convenția, cel mai mare eveniment de acest gen din vestul țării, s-a mutat de-a lungul timpului în diverse locații. Primele două ediții au avut loc la Iulius Town, a treia la Expovest, iar cea de-a patra a inaugurat un nou spațiu. Motivul principal al acestei „migrații” este simplu: evenimentul este organizat exclusiv din fonduri proprii.
Sorin Stanca, organizatorul festivalului, a subliniat importanța perseverenței. „Vrem să ne ținem de cuvânt. Am pornit pe banii noștri știind că s-ar putea să nu avem câștig. Și am avut dreptate. Nu am avut niciun câștig, am ieșit cu o cheltuială destul de mare, dar nu am perceput-o ca pe o pierdere, ci ca o investiție. Stai trei zile, petreci, înveți lucruri noi despre tatuaj, te întâlnești cu oameni, faci schimburi.” A mai adăugat că, „când ajungem la zero, o să facem o ediție aniversară”.
De la marginalizare la artă recunoscută
Evenimentul a atras un public aparte, format în mare parte din persoane pasionate de tatuaje. Totuși, au existat și cei care au venit pentru a explora această formă de artă.
Sorin Stanca a vorbit despre evoluția tatuajelor de-a lungul timpului. „Tatuajele leagă oameni de toate facturile și calitățile umane. De exemplu, la această ediție am avut o echipă de la Facultatea de Arte, cu Veronica Toma, care și-a scris doctoratul despre tatuaje, inspirată din lucrarea Minei Minovici de acum o sută de ani, când tatuatorii erau socotiți undeva la marginea societății, erau considerați oameni cu retard. Între timp, probabil că am ajuns să fim doar marginali. Dar nu ne supărăm. E o artă, la urma urmei”, a spus acesta.
Unul dintre artiștii prezenți la convenție, Iulian, cunoscut sub numele de scenă „Skulls n Roses”, a mărturisit că și-a transformat pasiunea într-o profesie. „În general fac tatuaje black and gray, color foarte rar. Și, în ultima vreme, am mers mai mult pe partea asta mai dark, contrast foarte mare… Profesional fac tatuaje de șapte-opt ani. A fost mai mult o meserie, acum e mai mult o fac din plăcere. Dar, făcând treaba asta bine, îmi aduce și un venit constant”, a explicat Iulian.
Noi tendințe și noi cliente
Ovidiu Popârțan, un pionier al industriei de tatuaje din România, a fost, de asemenea, prezent la eveniment. Acesta a deschis primul studio legal de tatuaje din România în 1999 și a rememorat drumul parcurs de la tatuajele „underground” la recunoașterea oficială.
În ultimii ani, se observă o creștere a numărului de femei artiste tatuatoare. Amina, o artistă din Arad, a explicat: „Îmi plăceau tatuajele de mică. Și pictam, desenam. Sincer, maică-mea a fost cu inspirația: «de ce nu îți faci tu un curs de tatuaj?»… și sunt opt ani de când tatuez.”
Conform lui Cris, un artist tatuator din Timișoara, tot mai multe femei solicită tatuaje, inclusiv persoane de vârsta a treia. Acesta a menționat: „Clientela mea cea mai importantă este formată din femei. Fac modele finuțe, micuțe, fluturași, tatuaje pe coloană, pe coaste, pe stern. Sunt din ce în ce mai multe femei care cer tatuaje și am din ce în ce mai multe cliente care au o vârstă înaintată. Sunt femei de 60 de ani, de 70 de ani, care vin pentru primul tatuaj.”
Convenția a inclus și concursuri de tatuaje, dar și concerte cu artiști precum Vlad Dobrescu, Macanache și Phunk B, alături de un spectacol „drag” cu Beni Mihai.